Autoarea deja celebrului Jurnal al lui Bridget Jones (plus Bridget Jones: La limita raţiunii), Helen Fielding, a mai lansat un roman, apărut de curînd la Editura Polirom: Olivia Joules şi imaginaţia hiperactivă (Bucureşti, 2005, traducere de Dora Fejes). Titlul mi s-a părut incitant, plus cu necesara doză de umor, şi, fiind o fană a Bridget-ei Jones, m-am repezit să-l iau. Romanul începe bine, pe linia aşteptată (întîmplări avînd în centru personaje feminine pe cale de a-şi construi atît o carieră cît şi o idilă, într-un soi de criză existenţială, cu multe calităţi, mult umor şi defecte scuzabile): Olivia Joules este o free-lancer-iţă la un ziar londonez şi o revistă mondenă, căreia îi plac, în special, subiectele "internaţionale", precum şi să călătorească în locuri exotice şi periculoase, gen Sudan, şi are un defect ce pare, pentru început, simpatic: vede spioni, conspiraţii şi terorişti peste tot. De aceea, nu pleacă niciunde fără ceea ce ea numeşte trusa de supravieţuire; aceasta conţine, printre altele, "o lumînare comestibilă, un prezervativ pentru colectarea apei, o busolă în miniatură şi o mică rachetă de semnalizare". Ciudat, poate, dar, posibil de catalogat, de către cititorul permisiv, drept o excentricitate inofensivă. Scuzabilă, pentru personaj, cu atît mai mult cu cît, cu cîteva pagini înainte, Olivia declarase, în totalul meu asentiment, de ce îi plac camerele de hotel: "1. Atunci cînd intrai într-o nouă cameră de hotel nu mai aveai trecut.(...) 2. Viaţa la hotel era aproape Zen prin simplitatea ei: garderobă redusă, număr redus de obiecte personale. 3. Hotelurile erau anonime.(...) 5. Problemele mărunte ale vieţii cotidiene erau rezolvate de alţii". Toate astea se întîmplă în primele 20 de pagini, care, probabil, mi-au mers cel mai mult la inimă: în ele, Olivia Joules aduce cel mai mult cu Bridget Jones, ziarista uşor neîndemînatică şi nu foart