desăvîrşirea Revoluţiei române Unii analişti politici au reacţionat în mod aiuritor la opţiunea premierului Călin Popescu Tăriceanu de a încerca să relanseze reforma în justiţie (iresponsabil blocată de Curtea Constituţională a României) prin demararea procedurilor necesare organizării de alegeri anticipate. Făcînd recurs la voinţa poporului - singura în drept să dicteze evoluţia situaţiei într-o democraţie - Călin Popescu Tăriceanu a încercat mai mult decît să salveze integrarea României în timp util în UE. Premierul a înţeles, în mod salutar, că, pe moment, Curtea Constituţională, copios dominată de fostul partid-stat pesedist, a legat conducerea ţării de mîini şi de picioare, şi că executivul va trebui să se adreseze naţiunii spre a obţine o decizie clară de demarare a reformei. Spun demarare, pentru că în România reforma - cea reală, autentică, serioasă - nu s-a făcut, fiind blocată sistematic de puterea postcomunistă instalată la cîrmă după 1989. Deşi unii observatori au admis că reforma în Justiţie cerută şi de UE (care a aprobat, de altfel, pachetul de restructurări propuse de guvernul Tăriceanu) este esenţială, aceiaşi directori de conştiinţă au ridicat la ideea anticipatelor obiecţii în aparenţă cît se poate de serioase. În fapt, criticile lor sînt partizane. S-a susţinut (între alţii, de către fostul premier Petre Roman) că alternativa anticipatelor ar decurge doar din dorinţa întăririi puterii actualei coaliţii. S-a spus şi s-a repetat pînă la saţietate că devansarea scrutinului s-ar produce doar în beneficiul guvernanţilor, pe spinarea interesului naţional, întrucît ar periclita aderarea la UE, care, conform analistului Bogdan Chirieac, ar constitui prioritatea numărul unu a României. Nimic mai fals. În fapt, nu există nici o contradicţie între obiectivul prioritar al naţiunii române, care nu este aderarea, ci reformarea efectivă a ţării, şi ţelul