M-aş fi aşteptat ca nenorocirea să ne unească. Mai degrabă a scos la iveală ce e mai rău în spaţiul nostru public, inclusiv mesianismul unor jurnalişti care, în loc să ne informeze, ar vrea să voteze cu mîna noastră, şi prostia unor politicieni care insistă pentru starea de urgenţă, cu totul inutilă, în schimb periculoasă. Deşi Traian Băsescu e tot mai nemulţumit de presă şi frustrat că scribii de la ziare nu îl înţeleg, media a reacţionat coerent şi a îndreptat agenda publică spre problema inundaţiilor, în defavoarea crizei politice. Resursele umane şi materiale investite pentru a ne ţine la curent cu nenorocirea celor de acolo au arătat o profesionalizare indiscutabilă. Însă foarte multe relatări un lăsat un gust amar, reporterii păreau că funcţionează pe categorii mentale prestabilite, ideea o aveau de la Bucureşti, urmînd să ia de la faţa locului doar imagini pentru ilustrare. Ghinionul puterii a făcut ca zilele cele mai rele ale inundaţiilor să se suprapună peste apogeul primului episod din criza anticipatelor. Evident că cele două nu aveau legătură, dar asta nu i-a împiedicat pe jurnalişti să vorbească despre nepăsarea politicienilor în faţa dezastrului, despre cît de inumane sînt aceste insecte fără emoţii în faţa suferinţei. Pe care doar jurnaliştii, mamifere ceva mai evoluate, o pot simţi. Fără să fie clar ce ar fi schimbat nişte oficiali care se agitau sau nu la Bucureşti, presa a fost mai degrabă isterică în a face paralela între cele două Românii: cea de la Bucureşti şi cea inundată. O televiziune a deschis cîteva zile jurnalele cu două ecrane: guvernul în şedinţă în stînga şi apele revărsîndu-se în dreapta. Nu era un grup de miniştri la strip-tease, era, pur şi simplu, guvernul în şedinţă. Vezi bine, o activitate ticăloasă cînd sînt inundaţii. Dacă politicienii sînt insecte insensibile, piloţii elicopterelor de intervenţie sînt în mod necesar eroi