Lunarul Idei în dialog a readus în forum dezbaterile inactuale. Adică temele culturale purtătoare de mari tendinţe inaparente, bilanţurile de etapă istorică şi perspectivele conceptuale de lungă durată. Nu-i putem decît felicita pe director (H.-R. Patapievici) şi pe membrii Academiei Caţavencu pentru acest cadou public deopotrivă plăcut şi util. În numărul 4/2005 al deja prestigioasei publicaţii, dl Adrian Muraru a propus o recenzie la adresa ediţiei româneşti a Septuagintei (LXX), pregătite la Polirom de către colectivul filologic reunit sub conducerea informală a dlui Cristian Bădiliţă. În numărul succesiv, dl Cristian Bădiliţă i-a dat preopinentului său o replică unde acceptă că totul e perfectibil, susţine că multe dintre remarcile critice au fost deja însuşite pe şantierul ediţiei secunde şi ia în derîdere, cu aciditatea-i cunoscută, "patetismul" contradictorului. Apărînd numărul 6 al revistei, dl Muraru îşi reia exerciţiul, făcîndu-ne să asistăm deja la o polemică serială. Nu-mi propun să iau partea cuiva, deşi propriile afecte m-ar îndemna să-l apăr pe dl Cristian Bădiliţă (căruia îi sînt prieten) şi să mă distanţez în consecinţă de dl Adrian Muraru (pe care n-am avut onoarea de a-l cunoaşte). Mă voi limita la o încercare de mediere inspirată de convingerea că pentru "dueliştii" noştri ar fi mai profitabilă o asociere decît un (facil) divorţ. Obiecţiile punctual documentate ale dlui Adrian Muraru s-ar putea rezuma după cum urmează: editorii români ai traducerii LXX n-au aplicat uniform normele metodologice pe care le adoptă în aparatul ediţiei. Ei n-au frecventat suficient exegeza patristică asupra Pentateuhului (pentru că numai asupra lui, şi mai precis asupra Genezei, se concentrează tirul selectiv al criticului). Din această cauză, atitudinea lor faţă de interioritatea teologală a textului este uneori deformată de libertăţi stilistice soldate cu inco