secvenţe Tanti Frosa, trufe şi şerbet Cu obraji pufoşi, cu gropiţă în bărbie, cu pieptul pudrat pînă la decolteul rochiei şi cu o aluniţă tot pe-acolo, deasupra broşei (aşa cum o ştiu dintr-un tablou mic, un portret în ulei cu ramă aurie şi ovală), tanti Frosa mergea la rummy joia. Şi joia, cînd juca pietre, se îngrijea încă de dimineaţă să comande un carton cu cofeturi la Nestor, frumos ambalat, neapărat în hîrtie cerată, după care, înaintea prînzului, cu părul ei alb şi privirea semeaţă (din acelaşi tablou), ascundea pachetul în şifonier şi-şi închidea uşa camerei cu cheia. Mătuşă bătrînă, nu cu brîul de lînă, ci cu umbrele de soare şi pălării cu voaletă, Eufrosina poseda un simţ aparte al pericolului, ştia prea bine ce înseamnă copiii într-o casă de profesori tineri şi exclama deseori: les barbares! Pe atunci, în chip bizar, bunicul meu era un băieţel. Iar băieţeii, dintotdeauna, au fost înzestraţi şi ei cu un simţ special (nu olfactiv, precis) dacă apar în secret bomboane de ciocolată, prăjituri sau fursecuri sub propriul lor acoperiş. Mircea Chiril, neatent la înflorirea generaţiei '27 şi la înmugurirea crizei economice din '30, intra în odaia mătuşii imediat după plecarea ei în oraş, se strecura sub pat, după draperii, în lada pentru aşternuturi ori printre hainele puse la naftalină, îi auzea paşii la întoarcere, o simţea foşnind, ghicea după sunete unde era ascuns pachetul lucitor, o aştepta să termine şi să încuie, să se îndepărteze, apoi ieşea din cotlonul lui şi căuta tăcut, desfăcea fundele şi hîrtia cerată, îşi umplea gura cu două-trei trufe deodată, îşi trecea degetele prin crema şarlotelor şi le lingea pe rînd, compara şi înghiţea, praful subţire de cacao îi provoca tuse, dar nu tuşea, pe urmă, ca un motan sătul şi leneş, se străduia să lege panglicile colorate aşa cum fuseseră la început. Doamne, cum se înroşea tanti Frosa joi seara, la partidel