* Michel Faber, Sub piele, traducere din engleză de Domnica Drumea, Colecţia "Raftul întîi", Editura Humanitas, 2005. Ei bine, iată că o poveste taximetristă de tip Angela merge mai departe poate fi dezvoltată şi ca roman SF. Un SF ciudat, mai mult F decît S, în măsura în care clasicele descrieri de tehnologii nu ţin deloc să fie spectaculoase, ci se rezumă de obicei la nişte bricolaje cu piese de Toyota sau de maşini agricole. În plus, nici nu se pune problema "omuleţilor verzi", ci a "sîngelui albastru", adică a superiorităţii unei specii faţă de o alta, în speţă faţă de cea umană. Angela noastră se numeşte aici Isserley, corpul său a fost transformat chirurgical pentru a semăna cu al unui om şi de patru ani ea îşi tot conduce Corolla pe şoselele Highland -urilor scoţiene, în căutare de autostopişti falnici. De fapt, îi vînează, pentru că odată îmbarcaţi, aceştia sînt anesteziaţi şi duşi la o fermă,
unde vor fi "procesaţi" pentru consum. Consumatorii sînt, bineînţeles, cei din specia lui Isserley, locuitori ai unui tărîm nu neapărat extraterestru, şi asemănători ca înfăţişare cu... cangurii (nu degeaba scriitorul, olandez de origine, a trăit o vreme în Australia, înainte de a se stabili în Scoţia). Am toată admiraţia faţă de cei care vor gusta romanul pentru ideile sale mari, iscate de această rediscutare insolită, din unghi agresiv-consumist, a unei situaţii pe care o imaginase şi Swift, prin ţara cailor Yahoo. În ce mă priveşte, am tresărit la unele lucruri ceva mai mărunte, ţinînd de momentele în care imaginaţia scriitorului lucrează ca instrument de sondare a unei psihologii amuţite. Căci asta este Isserley, în fond: un ego hibrid şi indescifrabil, o fiinţă ale cărei sentimente sînt "înghiţite, fără a fi digerate, în simptome pur fizice", un alien alienat, singuratic, crizoid... şi care, spre deosebire de Angela, va hotărî totuşi să se oprească. Cla
