* Marea dinlăuntru / Mar Adentro (Spania, 2004), de Alejandro Amenábar. Ramón Sampedro (Javier Bardem) e tetraplegic. Zace la pat de 27 de ani. Nu vrea să accepte căruciorul cu rotile - "e ca şi cum aş accepta firimituri din ce-a fost libertatea mea". Nu vrea decît să moară. Moartea e cauza pentru care luptă în tribunal. Moartea e tema poeziilor pe care le scrie. Moartea e o valoare pe care, la nevoie, o apără cu ferocitate: Rosa (Lola Dueñas), o vizitatoare care a îndrăznit s-o descrie ca pe-o fugă de responsabilitate, ca pe-o soluţie facilă, pleacă de la el din casă plîngînd. Moartea e, în fine, legătura profundă dintre Ramón şi avocata care-i susţine cauza - dreptul la eutanasie - în faţa statului spaniol: avocata (Belén Rueda) suferă, la rîndul ei, de o boală degenerativă şi i-e groază de perspectiva unei vieţi fără demnitate. Moartea e lungimea de undă pe care se întîlnesc numai ei doi. Promisiunea morţii este pentru ei (cel puţin la un moment dat) ceea ce este, pentru îndrăgostiţi, promisiunea consumării. Printr-o răsturnare care reuşeşte să nu pară nici morbidă, nici melodramatică, dragostea adevărată nu mai e dătătoare de viaţă, ci dătătoare de moarte. Deci, cine-i va da moarte lui Ramón? Ei bine, avem de unde alege; unul dintre lucrurile minunate din Marea dinlăuntru e bogăţia vieţii sentimentale a lui Ramón, concurenţa aproape comic de serioasă pentru titlul de Cea mai importantă femeie din viaţa lui. În primul rînd există avocata - genul de femeie matură care poate readuce un bărbat matur la stadiul reveriilor adolescentine cu prinţese triste, frumoase şi blestemate. Dar mai e şi cumnata care-l îngrijeşte cu atîta devotament (Mabel Rivera) - doar micile ei puseuri de gelozie o împiedică să se transforme într-o icoană a sacrificiului de sine. Mult mai geloasă e însă Rosa, simpla, nerafinata Rosa, care la început speră să-l inspire prin pofta ei de vi