- A sta e un fel de roată ţigănească, d'aia, de pun toţi bani şi p'ormă fuge unu' cu ei! - Ţigănească? Nu, domnu' primar, e franţuzească - încearcă să explice reprezentantul de la Crédit Agricole . E un sistem de microcredite, foarte util pentru agricultură. Există în foarte multe ţări şi merge foarte bine - mai încearcă expertul să explice. - Ce "microcredit", nu mă duceţi voi pe mine! - se răţoieşte primarul. La mine nu merge, să nu vă prind la mine în comună cu alba-neagra asta a voastră, că pun cîinii pe voi. Şi aşa s-a încheiat încercarea de a testa un sistem de microcredite într-o comună din patria noastră. Nici la ministerul de resort nu a mers mult mai bine, doar că refuzul a fost, evident, mult mai doct: - Sîntem o ţară mare, cu un potenţial agricol imens, la noi nu au cum să meargă microcreditele, ci doar creditele mari, structurale - şi urmează o lecţie de strategie macro-agricolă a consilierului român, pe care expertul francez nu prea reuşeşte să o înţeleagă. Povestindu-mi toate aceste peripeţii ale sale, economistul de la Crédit Agricole este puţin "ambarasat", nu vrea să cred că ne dă lecţii sau că este lipsit de respect faţă de români şi de experţii noştri. Dar acest refuz hotărît îl nelămureşte. Şi mai ales nu înţelege de ce acolo, la sat, i-au zis că e ţigan: - E cumva o problemă culturală a românilor? - mă întreabă el, timid. Îi explic că nu, dar că ţăranii au ajuns să cam aibă alergie la auzul termenilor de credit sau subvenţii, într-atît s-au jucat guvernanţii de-a uite popa, nu e popa, cu ei, şi cu creditele, şi cu subvenţiile, pe care ba le dau, ba nu le mai dau. - Dacă ţăranii urăsc ceva mai mult decît pe politicienii de la Bucureşti, atunci acestea sînt băncile, oricare ar fi ele - comentez eu. Asta poate să înţeleagă. Ajungem inevitabil la problema integrării europene a României şi la "dosarul Agricultura" în acest context. Prudent şi