Fiindcă a mai trecut ceva timp de la atentate, cred că pot să povestesc şi o întîmplare "colaterală" din acea zi de 7 iulie. A fost o zi extrem de agitată în Londra, inclusiv pentru mine. Am mers pe jos foarte mulţi kilometri, pentru că nu circulau nici metrou, nici autobuze. Am ieşit seara tîrziu de la BBC, unde, lesne de bănuit, asupra creierelor noastre de jurnalişti se abătuse un adevărat bombardament informaţional. Tot pe jos, spre casă, după vreo trei kilometri de marş, mi s-a făcut sete. Mi-am zis că după aşa o zi, merit şi eu o bere. O s-o cumpăr de la magazin şi o s-o beau acasă, mi-am spus, ca să nu mai pierd vremea şi banii de unul singur, prin cîrciumi. La primul magazin deschis erau vreo 12 feluri de bere la rece. Am dat să deschid frigiderul cînd... un vînzător vigilent mi-a sărit în întîmpinare: "Mi-e teamă, domnule, că nu vă pot da bere". O clipă m-am întrebat, surprins, ce legătură poate fi între atentate (care nu-mi mai ieşeau din minte) şi consumul de alcool. Vînzătorul mi-a arătat ceasul. Era 11 şi 5 minute. Mi-a spus că e o regulă. Parcă mi-am amintit şi eu ceva. OK, dacă de la magazin nu se poate, atunci mă duc la cîrciumă şi o beau acolo. Primul local care mi-a ieşit în cale era însă unul arăbesc şi mi-am zis că nu e cazul (cine ştie pe ce bombe ajung banii mei). Ceva mai încolo era un pub englezesc în care însă se puneau deja scaunele pe masă. Mai departe, la o pizzerie, chelneriţa mi-a spus că nu mă mai poate servi. Din ce în ce mai enervat, am făcut stînga împrejur, pentru că, înainte, strada, destul de întunecată, nu mai promitea nimic. Am trecut iarăşi pe lîngă arabii care beau şi mîncau de zor şi m-am oprit la un restaurant chinezesc. Acolo, mi s-a explicat că mai pot comanda mîncare, nu însă şi bere. Şi tot aşa, încă în vreo două locuri. Nimănui nu-i putea trece prin minte că există cineva care nu ştie regula de fier a Marii Brita