* Ioan T. Morar, Lindenfeld, Editura Polirom, Colecţia "Fiction Ltd.", prefaţă de Marius Chivu, 2005. Există cărţi la care te încîntă în primul rînd ideea de bază, aşa cum îţi place la o femeie mai ales părul sau ochii. E şi cazul romanului Lindenfeld al lui Ioan T. Morar - Biju, pentru prieteni - cunoscut ca poet dar, mai ales, ca unul din condeierii tari de la Academia Caţavencu. Ideea romanului e minunată. Evident, dacă ea nu s-ar fi sprijinit şi pe o construcţie solidă sau pe un stil adaptat cerinţelor, altfel spus, pe o mînă măiastră de povestaş, cartea ar fi rămas în stadiul de idee bună şi atît. Dar despre ce e vorba? Povestea, uşor utilizabilă ca scenariu de film (de fapt, ea a fost iniţial o schiţă cinematografică, apreciată, pare-se, de Lucian Pintilie), e fascinantă. Lindenfeld e numele unui sat german de pe lîngă Caransebeş, datînd de la începutul secolului al XIX-lea, populat de "pemi", cu o istorie zbuciumată care se încheie prin anii '80 ai secolului XX, o dată cu dispariţia ultimului locuitor (restul fie au fost deportaţi în Siberia, persecutaţi de comunişti, fie au emigrat). În plus, degradarea se produce şi prin căsătoriile cumva incestuoase, făcute în interiorul aceleiaşi comunităţi "înfrăţite": "Toţi semănau între ei, ca şi cum ar fi fost produşi la un copiator cu tot mai puţină cerneală" (p. 21). Conflictul e însă de dată mai recentă: Klaus Bernath, miliardar german ajuns la vîrsta nostalgiilor originare, îşi doreşte să revadă Lindenfeld, locul în care s-a născut, neştiind că acesta a fost părăsit cu ani buni în urmă. De aici pînă la ideea nebunească de a repopula satul cu actori de la Teatrul German de Stat din Timişoara nu mai e decît un pas. Zis şi făcut. Biograful magnatului, pe numele său Otto von Romanoff, pregăteşte acest reality show pînă în cele mai mici detalii, trimitere făţişă la ambiţiile demiurgice ale scriitorului ş.a. Însă,