Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Carlan lupta pentru proiectele lansate in campania electorala

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 3 iulie 2005 ·

•Senatorul democrat Dan Carlan a promis ca va reda judetului Iasi demnitatea de capitala culturala si economica a Moldovei •Dan Carlan a lasat sa se inteleaga ca se va incerca schimbarea din functie a presedintelui Consiliului Judetean, Lucian Flaiser

La sfarsitul primei sesiuni parlamentare din actualul mandat, senatorul democrat Dan Carlan a prezentat ieri, intr-o conferinta de presa, un scurt bilant al activitati sale de in Camera Superioara si nu numai. Astfel, acesta a facut referire la faptul ca a reusit sa-i convinga pe medicii specialisti de la SMURD sa deschida o sectiune si la Iasi. Trebuie precizat ca sectiunea SMURD Iasi beneficiaza de un elicopter care deserveste mai multe judete din Moldova. Un alt proiect care a avansat este cel al soselei de centura a municipiului, care a intrat deja in atentia Ministerului de Resort, respectiv a Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului. "Realizarea unor investiti mari in judet cu sprijin guvernamental este ca o reparatie morala pentru Iasi, dupa ce ani de zile fondurile destinate dezvoltarii acestei zone au fost directionate catre Bacau", a declarat senatorul Carlan. Acesta a mai precizat ca in ultima perioada de timp a facut lobby ca Agentia Regionala de Protectie a Mediului sa-si stabileasca sediul la Iasi. In prezent aceasta institutie are sediul la Bacau, insa Dan Carlan a prezentat o serie de argumente pentru care Agentia ar trebui sa se mute la Iasi. "In acest domeniu judetul Iasi dispune de resurse umane mai bine calificate in ingineria mediului, ecologie, biologie si geografie. De asemenea, in judetul Iasi au fost derulate mult mai multe proiecte de protectie a mediului decat la Bacau", a mai precizat Carlan. In calitate de initiator al modificarilor aduse Legii administratiei publice locale, nr. 215/2001, Dan Carlan a lasat sa se inteleaga ca se va incerca inlocuirea din

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 39 minute
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum 51 minute
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Un nou bloc politic ce reuneşte partide care vor unirea cu România se pregăteşte să intre în cursa electorală din Republica Moldova

Mediafax acum 19 minute
În acest scop, ar urma să fie constituit un nou bloc electoral – „Unirea Națională” (BUN), scrie NewsMaker, care citează publicația Tribuna. Din această alianță politică ar urma să facă parte, printre altele, Partidul Reîntregirii Naționale „ACASĂ”

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°