Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Supraveghetorii, somati sa se comporte mai dur

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 4 iulie 2005 ·

azi vor fi testate cunostintele la limba si liteartura romana. sefii ISJ au solicitat supraveghetorilor sa nu-i mai menajeze pe candidati. peste 1.700 de elevi vor sustine ultima proba la sport. pentru a nu fi probleme, candidatii vor fi asistati de cadre medicale Examenul de maturitate va continua, de astazi, cu probele scrise. Cei circa 2.400 de absolventi de clasa a XII-a isi vor testa mai intii cunostintele de limba si literatura romana, incepind cu orele 9.00. Sefii Inspectoratului Scolar au precizat, la instruirea de ieri cu presedintii si membrii comisiilor de examen, ca elevii care absenteaza la una din probele scrise se pot prezenta la urmatoarele, insa in dreptul lor va scrie "respins". Liceenii vor avea insa posibilitatea de a recunoaste probele sustinute si admise, in sesiunile viitoare. Elevii trebuie sa fie in salile de clasa cel tirziu la ora 8.30. Conform metodologiei de examen, supraveghetorii au obligatia de a verifica daca elevii nu au asupra lor materiale de fraudare a examenului. Potrivit metodologiei, "candidatii pot introduce ?n sali si folosi ?n timpul examenului acele materiale (dictionar la disciplina limba latina, planul de conturi la disciplina contabilitate) a caror posibilitate de utilizare este mentionata explicit". Elevii surprinsi copiind vor fi eliminati din examen, insa si supraveghetorii risca sa fie sanctionati, in cazul descoperirii unor nereguli de acest gen. De asemenea, profesorii trebuie sa le atraga atentia elevilor ca rezolvarile inscrise pe ciorne sau pe foile cu subiecte nu vor fi luate in calcul la corectura. Varianta de subiect va fi extrasa in intervalul 8.50- 9.05 si va fi transmisa prin radio. Dupa distribuirea subiectelor, elevii vor avea la dispozitie trei ore pentru a le rezolva. Lucrarile vor fi scrise doar cu culoarea albastra. "Nu menajati candidatii!" Inspectorul general al ISJ, Danut Popoiu, presedinte al com

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 8 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Horoscop 14 decembrie 2024. Zodia acaparată de griji

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 14 decembrie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent. Este o zi în care vei obține mult mai ușor rezultatele dorite fără să încerci să te impui, mai ales în familie. Fiecare vrea să se

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 10 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 11 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 7 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 12 ore
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 13 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a sesizat Comisia de la Veneția după anularea alegerilor din România

Ziare.com acum 9 ore
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a sesizat Comisia de la Veneția cu privire la standardele în interiorul cărora o curte constituțională poate invalida alegerile, pornind de la hotărârea Curții Constituționale a României (CCR) de vinerea t

Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a fost spitalizată în timp ce se afla într-o delegaţie oficială în Luxemburg

Adevarul acum 11 ore
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spitalul din Luxemburg după ce „a suferit un traumatism în timpul unui angajament oficial”, potrivit unei declaraţii emise vineri de bir

Ungaria spune că a găsit o soluţie pentru plata gazelor ruseşti fără a încălca sancţiunile americane

HotNews acum 11 ore
Ungaria a găsit o soluţie care îi va permite să plătească pentru gazele ruseşti livrate prin conducta Turkstream din Bulgaria fără a încălca sancţiunile americane, a anunţat vineri ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, fără a da de

Vremea

București
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-6°
sâm.

-6°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-3°
sâm.

-3°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°