De la an la an, numarul trenurilor s-a redus, la fel si cel al calatorilor si al tonelor de marfa transportate pe drumul de fier. Firmele de transport auto s-au inmultit insa, asemeni ciupercilor dupa ploaie. La fel si numarul autovehiculelor.
In viitoarea strategie a transporturilor vom regindi rolul cailor ferate, spunea premierul Tariceanu, in momentul grevei feroviarilor, cind a vazut ca firmele de transport rutier nu au avut mari probleme in a prelua fluxul de calatori care n-au mai putut merge cu trenul.
Premierul a refuzat sa spuna daca vor fi inchise sau nu tronsoane de cale ferata, dar afirmatia sa se bazeaza pe o realitate deja existenta de ani de zile: calea ferata pierde din ce in ce mai mult teren in fata transporturilor rutiere.
Potrivit raportului de activitate al CFR Calatori, in 1998 circulau peste 2.100 de trenuri pe zi. Numarul a tot scazut astfel ca, in 2003, s-a ajuns la numai 1.530. De asemenea, daca in 1998 se transportau 37.000 de calatori pe kilometru intr-o zi, cinci ani mai tirziu, numarul acestora a scazut cu o treime, pina la 23.000.
Si in cazul transportului feroviar de marfa lucrurile stau cam la fel: conform datelor furnizate de CFR Marfa, daca in 2003 compania a transportat 68,7 milioane de tone de marfuri, in 2004 cifra a scazut la 62,8 milioane.
Din ce in ce mai multi rutieri
Transportul rutier creste insa vertiginos. Acum citeva zile, directorul Autoritatii Rutiere Romane, Mihai Tatar, a facut recent un bilant al companiilor de transport auto si a parcului acestora. Anul trecut, aveau licenta de functionare 22.167 de operatori de transport rutier de marfa. De doua ori si jumatate mai mult decit anul precedent (9.
042 de operatori, in 2003) si de circa patru ori mai mult decit in 2002, an in care erau licentiati doar 5.600 de astfel de operatori. De as