Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Formularele de prescriere a medicamentelor vor fi modificate

Publicat in Ziua Constanta, luni 4 iulie 2005 ·

Farmaciile vor calcula depasirea plafonului de prescriere stabilit Sistemul de prescriere si eliberare a medicamentelor a fost modificat din nou, cele mai importante schimbari vizand eliminarea, pe viitor, a unor limite valorice, precum si reducerea birocratiei in privinta formularelor de prescriere si eliberare a produselor farmaceutice. Ca urmare, se pare ca a fost eliminata limita de un milion de lei pentru medicamentele prescrise pentru bolile cronice, de care beneficiaza in prezent asiguratii in tratamentul ambulatoriu, cu sau fara contributie personala, cuprinse in sublista A. De asemenea, autoritatile au decis sa modifice si sublista C, in cadrul careia exista o serie de medicamente care depasesc plafonul de trei milioane de lei, ceea ce a necesitat acum crearea de exceptii pentru accesul pacientilor la medicamente. Asadar, de acum inainte, formularele de prescriere a medicamentelor care se elibereaza cu si fara contributie personala vor fi modificate astfel incat sa se poata prescrie pe acelasi formular medicamente de pe oricare din cele trei subliste. La randul lor, farmaciile vor prelua sarcina de a calcula depasirea plafonului de prescriere stabilit pentru fiecare sublista si de a incasa aceste sume de la pacienti. Totodata, au fost eliminate sanctiunile prevazute pentru depasirea plafonului valoric la prescrierea medicamentelor din sublistele A, B si C. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Farmaciile vor calcula depasirea plafonului de prescriere stabilit Sistemul de prescriere si eliberare a medicamentelor a fost modificat din nou, cele mai importante schimbari vizand eliminarea, pe vi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Istvan Kovacs arbitrează finala Ligii Campionilor!

Ziua Constanta acum 6 ore
Succes important pentru arbitrajul românesc! UEFA a anunțat brigada de arbitri pentru finala UCL dintre PSG și Inter din care fac parte patru români. Meciul se joacă sâmbătă, 31 mai, de la ora 22:00, pe Allianz Arena (München). Istvan Kovacs se va a

Nicuşor Dan: Nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă. Cât de mult ele vor putea să crească asta e o discuţie la care nu vreau să mă angajez în momentul de faţă / El şi-a prezentat diploma de bacalaureat - FOTO/ VIDEO

News.ro acum 7 ore
Candidatul independent din turul doi al alegerilor prezidenţiale Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă, dar cât de mult acestea ar putea creşte este o discuţie la care nu doreşte să se angajeze

Călin Georgescu a rupt tăcerea cu doar câteva zile înainte de turul 2: Pentru că provin într-un sistem bolnav de putere și de control

NapocaNews acum 3 ore
”Hristos a înviat! Dragii mei, tăcerea, așa cum știți, este plină de cuvinte care mocnesc în suflet și în gânduri. Dar tăcerea este uneori necesară. Așa că am tăcut. Am tăcut pentru că am vrut să ascult și pentru că, mai presus de orice, am vrut să

Trump, nou atac virulent la adresa Uniunii Europene: Este „mai rea” decât China

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Uniunea Europeană este „mai rea decât China”, la doar câteva ore după ce Washingtonul și Beijingul au convenit să reducă tarifele punitive și să detensioneze războiul comercial, notează Politico.

Cristina Neagu a fost DECORATĂ cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler:”Sunt mândră, onorată şi recunoscătoare”

Gandul acum 10 ore
Cristina Neagu a fost decorată de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler. Ilie Bolojan a afirmat că sportiva este „un fenomen al handbalului românesc și mondial”. „Sărbătorim un fenomen al ha

Răspunsul lui George Simion pentru Ilie Bolojan care a anunțat că îl votează pe Nicușor Dan în turul 2

HotNews acum 12 ore
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a reacționat, luni, la declarațiile făcute de președintele interimar Ilie Bolojan cu privire la opțiunea sa de vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 18 mai. „Un președinte de Consili

Incendiu la casa premierului britanic Keir Starmer din nordul Londrei

HotNews acum 4 ore
Poliția britanică a anunțat că investighează un incendiu care a izbucnit la primele ore ale dimineții de luni la o locuință din nordul Londrei aparținând premierului britanic Keir Starmer, incident în care nicio persoană nu a fost rănită, scriu Reut

Marius Tucă Show începe marți, 13 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

O pană masivă de curent paralizează metroul londonez

News.ro acum 7 ore
O pană masivă de curent s-a produs luni după-amiază şi a paralizat o parte a reţelei de transportul subteran din Londra, potrivit Transport for London (TfL), operatorul de transport local. Pana de curent a lovit sud-vestul Londrei în jurul orei loca

Percheziții DNA la Primăria Sinaia după ce primarul a încălcat condițiile controlului judiciar

HotNews acum 7 ore
Procurorii DNA București au descins la sediul Primăriei Sinaia, în dosarul în care primarul Vlad Oprea este cercetat pentru luare de mită, transmite News.ro. Perchezițiile au fost făcute în biroul viceprimarului și secretarei acestuia, conform surse

Vremea

București
acum

mar.

7°/16°
mie.

8°/18°
joi

9°/23°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

mar.

4°/17°
mie.

6°/16°
joi

8°/22°
vin.

5°/8°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/14°
mie.

4°/15°
joi

7°/19°
vin.

7°/13°
Timisoara
acum

mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

8°/22°
vin.

7°/16°