Mult stimata d-na Sanziana Pop,
Ma numesc Andreea, am 16 ani si sunt eleva la un liceu foarte bun din Brasov. Intrucat ma aflu intr-o situatie disperata si nu am cu cine sa ma sfatuiesc, vazand ca ati initiat o rubrica de S.O.S. in revista, m-am hotarat sa va scriu. Sigur, in comparatie cu marile drame ale lumii, ceea ce mi se intampla mie poate sa para banal, dar aceasta banalitate pe mine ma afecteaza enorm. Iata despre ce este vorba. Cand am venit din provincie la Brasov (sunt din Halchiu, un sat din apropiere), mi s-a parut, cum se spune, ca-l apuc pe Dumnezeu de-un picior. Visul meu se implinise, insa el a devenit foarte repede un cosmar. Parintii mei sunt divortati. Eu cu tata si cu bunicii am ramas la tara, iar mama cu sora mea s-au mutat aici, in Brasov. Initial, a fost vorba sa stau cu mama, dar din cauza ca locuinta e foarte mica, sunt obligata sa stau la o gazda, in aceeasi camera cu o batrana. E groaznic! Nu doar ca nu am pic de intimitate, dar e bolnava si geme mereu. Dar asta e cea mai mica nefericire a mea. Adevarata drama se petrece la scoala. Pe langa faptul ca nu cunosc aproape pe nimeni din liceu, orice tentativa de apropiere pe care o fac e respinsa. Sigur, nu-mi da nimeni in cap, dar mai bine ar fi sa ma loveasca, decat sa alunece cu privirile peste mine, cand spun si eu cate ceva. In marea majoritate, ei se cunosc de mult, sunt colegi inca din scoala primara, formeaza grupuri gata constituite, in care una ca mine n-are ce cauta. Eu sunt o fata de la tara, saraca, cu parinti divortati, iar ei sunt - cei mai multi - copii de bani gata, infumurati si ostentativi. Ma confrunt zilnic cu aceeasi drama: ostilitatea de la liceu, singuratatea de la gazda. Nu am nici prieteni, nici familie, nu am nimic. Pur si simplu, nu mai am nici un fel de elan. Eram o persoana atat de sociabila, acum sunt tot timpul cu lacrimile in ochi. Atmosfera de provi
