A fost odata ca niciodata in Ideciu... Amintiri dintr-un album cu fotografii
Parul din varful dealului
Stau in iarba inflorita a unui deal din inima Transilvaniei. La picioarele mele se intinde o campie strabatuta de-un tren albastru. N-aud cum face, dar din cand in cand arunca spre cer rotocoale de fum. Pe langa tren curge Muresul. Reghinul nu se vede, e mai departe. Dar Ideciu de Jos si Ideciu de Sus sunt foarte aproape, doua sate legate intre ele printr-un fir subtire de drum. Luna iunie si-a mai scuturat ploile si trimite un vant caldicel, care serpuieste prin livezi si gradini, printre surile si casele acoperite cu tigla rosie. Ideciu este un sat sasesc.
Sau a fost, pentru ca din cinci sute de familii de sasi, azi nu mai sunt nici zece. Casele au ramas insa, si unduirea timpului nu a schimbat decat locatarii. De-aici, din varful dealului lipit aproape de sat, pe care se inalta o troita la fel de albastra ca trenul care aluneca prin campie, vad foarte bine vechiul turn al bisericii. Pe aceeasi strada, la cea de-a patra casa, in spatele ferestrelor, este o camera saseasca, inalta. Motz Maria sta pe canapea, rasfoind o carte, iar Laszel Gerda sade pe-un scaunel, privind multumita curtea. Tocmai a maturat-o. Motz Maria are 96 de ani. Gerda este nepoata ei. Cartea batranei este un album memorial al satului Ideciu, facut cu banii sasilor plecati prin strainatati. "Nici nu mai cunosc... asta parca e vecina me. Asta sunt eu, da parca nu ma mai cunosc eu pe mine", spune Maria si isi plimba mana noduroasa peste o pagina, ca si cum ar vrea sa dea la o parte negura de pe ea. Din carte ii zambeste o tanara cu parul cosite. E imbracata in "Tracht", portul traditional al sasilor din Ideciu, si tine de capastru un cal impodobit cu flori. Tanara din fotografie este chiar Maria, in urma cu 70 de ani. Ii zambeste peste decenii Mariei de acum, ale carei
