Acum, când, echipele de Divizia C sunt încă în vacanţă, este momentul cel mai potrivit pentru o retrospectivă a campionatului încheiat la începutul lunii iunie. Cifrele reprezintă un puls al întreceri, dar şi motive de mulţumire sau îngrijorare, pentru cei care conduc destinele grupărilor radiografiate.
În sezonul competiţional 2004-2005 s-au disputat în cadrul Seriei a VIII-a a Diviziei C, 182 de partide, în care au fost marcate 427 de goluri (223 în tur şi 204 în retur). Cum este şi firesc, aproximativ două treimi dintre goluri, mai exact 292, au fost marcate de jucătorii echipelor gazdă. Oaspeţii au punctat de 135 de ori.
În ultima etapă din turul campionatului au fost marcate cele mai multe goluri, 23, dintre care 14 realizate de gazde şi 9 de oaspeţi. La polul opus se situează etapa a XXVI-a, în care cele 14 formaţii aflate în competiţie au punctat numai de 9 ori.
La capitolul golgheteri, lucrurile stau în felul următor. Cel mai prolific jucător din seria a VIII-a a fost atacantul Coman, de la Forex Braşov, echipă promovată în Divizia B, care a marcat 16 goluri. El a fost urmat de Olteanu, de la Chimica Târnăveni, cu 13 goluri, iar la numai un gol distanţă s-au situat Târnăvenau (ASA Târgu Mureş) şi Vasilache (Tractorul Braşov). Interesant este că Târnăveanu joacă pe postul de mijlocaş, lucru care nu l-a împiedicat să se înscrie pe lista celor mai buni marcatori din serie. Urmează jucătorii care au marcat câte 10 glouri: Cozmin Vancea (ASA Târgu Mureş) şi Marton (Forex Braşov). Cu câte 8 goluri s-au înscris în top: Boitoş (Unirea Ungheni) şi Bârsan (Nitramonia Făgăraş). Şapte goluri a reuşit Dorbiţă (Trans Kurier Sfântu Gheorghe), iar cu 6 goluri marcate apar pe listă Turcu (Unirea Ungheni), Popescu (Mobila Sovata) Zovany (Mureşul Luduş), Crăciun (Gaz Metan Târgu Mureş), Apostol (Forex Braşov) şi Kadar (Trans Kurier Sfântu Gheorghe).