Povestea Drumului rapid Vaja-Baia Mare isi are un loc de cinste in volumul cu gogosi guvernamentale, alaturi de alte povesti electorale ca: Tunel pe sub Gutai, sosele si drumuri de tip european etc. Vizita ministrului delegat Laszlo Borbely a ridicat un colt al valului neputintei administrative maramuresene. Am fost, suntem si vom fi. Un judet izolat.
Daca facem un exercitiu de memorie, ne amintim de anul 2002, atunci cand se povestea la gura sobei despre Drumul rapid Vaja-Baia Mare, devenit intre timp autostrada. Cel care a iscat scanteia discutiilor a fost un tanar genial al Baii Mari, Mihai Grecu, consilier al primarului Cristian Anghel.
Nu vom reveni cu amanuntele unei dispute arhicunoscute, reamintim doar ca Grecu, pasionat de probleme de infrastructura, in speta, drumuri, a prezentat un proiect interesant la aceea vreme, proiect prin care se lega municipiul nostru de orase importante din Ungaria si de acolo de marile autostrazi europene. Proiectul a starnit discutii.
La un timp oarecare a aparut un proiect asemanator emis de Consiliul Judetean, condus la acea vreme de Alexandru Cosma, si polemicile au continuat privind paternitatea asupra unei solutii care ar fi scos, oarecum, Maramuresul din izolarea tot mai evidenta. Grecu a fost „cinci minute mai istet" si a trimis documentatia solutiei sale unor organisme internationale.
In schimb, Cosma si Compania au continuat sa bata moneda pe faptul ca acest Drum rapid (care urma sa fie realizat in cooperare cu cei din Satu Mare si, evident, partea maghiara) va rezolva iesirea la UE a Romaniei mai usor, mai uscat, mai repede.
Proiectul a fost prezentat de 478 de ori, fiind adjudecat si in campania electorala in 2004, atat de PSD, cat si de cei din Alianta. A avut loc chiar si o mare intalnire cu repre