Partea intai - MNAC vazut de aproape
In catalogul inaugural al Muzeului National de Arta Contemporana, Mihai Oroveanu si Ruxandra Balaci dezvaluie cateva directii esentiale ale politicii institutiei pe care o conduc, reiterate de directorul sau general si in interviuri ulterioare. MNAC este conceput ca un museum in progress, in care se incurajeaza sinteza artelor contemporane. Primele expozitii, deschise simultan la sfarsitul lui octombrie 2004, isi propuneau sa puna in valoare dorinta de dialog international, provocarea noilor medii, recuperarea unor repere semnificative ale artei contemporane romanesti din deceniile trecute. Intentia de a aduce la Bucuresti nume importante ale artei internationale se intalneste cu cea a revizitarii critice a creatiei locale din anii 60 incoace si cu strategia de a promova artisti emergenti.
Daca tot nu s-a facut o alta oferta de spatiu-gazda din partea autoritatilor din acel moment (desi Mihai Oroveanu avansase propuneri alternative) si sub amenintarea formulei magice Aici, acum ori cine stie cand..., ceea ce se contura ca un paradox scandalos, un fel de contradictie in termeni, a devenit realitate - o realitate care a insemnat, pe de alta parte, o restructurare majora a spatiului interior, interventii pe fatada corpului E4 al Casei Poporului si declansarea unei politici curatoriale marcate de efortul de a exorciza Locul; se voia a se face din el un spatiu al spiritului liber.
Se profila, asadar, de la inceput, o pendulare intre etalarea artei postdecembriste, mai ales a celei din ultimii 10 ani, si readucerea selectiva in atentia prezentului a unor discursuri emblematice din decadele problematice ante-1990. Totodata, o integrare in circuitul cel putin european de valori artistice. Directorul general al MNAC insista si pe necesitatea ca suprafata ampla din fata muzeului sa fie inclusa in spatiul function
