O vorba veche spune ca cine nu învata din erorile trecutului e condamnat sa le repete. Multi dintre cei aflati azi în fruntea bucatelor au primit botezul puterii în timpul primei coalitii democratice, 1996-2000. Si, ca orice prima experienta de coabitare, fie ea si la guvernare, a iesit prost. Astazi nu se mai retine nimic din ce s-a facut bun, cum ar fi restructurarea celui mai neperformant sector al economiei, care este mineritul, impunerea statului de drept în fata detasamentelor de ortaci, initierea unui real proces de privatizare sau curatarea sistemului bancar. Si nu nivelul scazut de trai se reproseaza fostilor guvernanti, lumea a mai uitat. Ce nu uita însa este vesnica galceava între partenerii fostei coalitii, ciondaneala permanenta între taranisti si pedisti, care, atunci cand venea vorba de posturi dupa algoritm, s-a numit popular ciolaniada.
Intr-un singur an de la victoria în alegeri, coalitia instalata la Palatul Victoria pierduse un prim-ministru din motive intestine, fara nici un fel de presiune din partea adversarului politic, care înca îsi lingea ranile. In doi ani de hartuiala taranisto-pedista, s-a pus cruce întregului capital politic initial, luptei anticoruptie si reformei regimului de proprietate. Ministrii nu raspundeau în fata premierului, ci a conducerii propriilor partide. Iar obstructionarea constanta a solicitarilor UDMR în problema maghiara a împins uniunea în bratele PSD-ului, cand acesta a revenit la putere fara sa faca nimic, spectator la autodistrugerea CDR. UDMR a urmat PSD-ul într-o colaborare moralmente discutabila, dar, fara îndoiala, profitabila.
Ce se întampla în ultima vreme pe scena politica seamana cam tare cu vremurile pe care le speram apuse. Inca o data disputele din coalitie nu se transeaza în liniste, la masa verde, ci în public, cu voce tare.
Iarasi se risipesc resurse, timp, energie, capital pol
