Efectele scandalului Hayssam in PSD: cei patru pesedisti gasiti vinovati pentru prezenta si activitatea omului de afaceri arab s-au rasculat impotriva conducerii partidului.
Nora Rebreanu, lider al PSD-sector 1 vreme de citeva luni, si-a dat ieri demisia din partid. Nu inainte de a devoala fata reala a partidului, in scrisoarea de demisie adresata lui Mircea Geoana, pe care il indeamna sa recurga la o „reala reforma morala in PSD“:
„Sint convinsa ca stiti ca mi se atribuie o culpa imaginara, asa cum sint convinsa ca intuiti unde si cum s-au produs in partid derapaje de la etica si moralitate (...). Arbitrariul si complotul au ajuns la rang de virtute“.
Nici seful Comisiei de moralitate, senatorul Cristian Diaconescu, nu a scapat de criticile Norei Rebreanu, gasita vinovata de conducerea Comisiei pentru prezenta lui Hayssam in alegerile preliminare din PSD: „Intuiesc motivele pentru care in cazul Omar Hayssam ati abdicat de la verticalitate. Va doresc sa va bucurati de credibilitate“.
Nora Rebreanu a identificat, la rindul ei, importanti membri PSD care ar putea raspunde pentru „scandalul Hayssam“: Vasile Gherasim, fost primar si lider PSD-sector 1, si deputatul PSD Aura Vasile.
Rebreanu a precizat ca in august 2004, cind s-a discutat dosarul depus de Hayssam la sectorul 1 pentru a participa la alegerile preliminare din PSD, au fost de fata 29 de persoane, printre care si Vasile Gherasim, cel care a condus organizatia pina in iulie 2004: „Nu il cunostea pe Omar? De ce nu ne-a atras atentia asupra lui cind am discutat dosarul? Eu nu auzisem pina atunci de acest om!“.
Mai mult, Nora Rebreanu a remarcat faptul ca, de la dosarul trimis de ea la organizatia PSD-Bucuresti, a disparut exact fila unde apareau cele 29 de semnaturi ale conducerii sectorului 1, prin care acestia acceptau prezenta lui Omar la aleger