Printre seniorii actuali ai literaturii basarabene, Vasile Vasilache (născut în 1926, într-un sat din raionul Ungheni) are un bun renume la Chişinău, renume bazat pe popularitatea şi subversivitatea scrierilor sale. Dintre toate se detaşează Povestea cu cocoşul roşu (1966), singurul roman al scriitorului, productiv în nuvele de mai mici sau mai mari dimensiuni, cuprinse în volumele: Trişca, povestiri pentru copii, (1961), Două mere ţigance (1964), Tăcerile casei aceleia (1970), Elegie pentru Ana-Maria (1983), Mama-Mare - profesoară de istorie (1988), Navetista şi pădurea (1989) etc. Cele mai bune pagini sunt selectate în antologiile de autor Scrieri alese (1986), cu o prefaţă de Mihai Cimpoi, şi Surâsul lui Vishnu (2003), cu un dosar al receptării critice. După părerea mea, cele mai interesante şi viabile scrieri ale sale sunt nuvelele Elegie pentru Ana-Maria, o povestire despre consecinţele războiului, o compătimire reflectată sadovenian într-o comuniune cu natura, prea filosofardă pe alocuri din dorinţa de a depăşi lirismul, şi ampla nuvelă Izvodul zilei a patra, bine construită şi atentă la reverberaţiile fiorului dramatic. Aici se vede că Vasile Vasilache a absolvit cursurile superioare de scenaristică la Moscova. Însă prestigiul scriitorului provine din ceea ce Mihai Cimpoi numeşte ,disponibilitatea carnavalescă" şi ,filiaţia directă cu cultura populară a râsului", materializate îndeosebi în romanul Povestea cu cocoşul roşu. Azi însă comicul din acest roman, extras din viaţa la ţară, mi se pare total perimat, dezolant, pueril, lamentabil. Şi totuşi critica literară basarabeană persistă, printr-o obtuzitate de neînţeles, în a înălţa elogii acestui roman mediocru, considerat ,un adevărat fenomen" (Mihai Cimpoi) sau ,unul dintre cele mai interesante romane din tot ce a dat literatura basarabeană" (Alexandru Burlacu). Cele mai înalte onoruri le-a obţinut scriit