Salariul mediu net pe economie a scazut in luna mai cu 3,1 la suta fata de luna precedenta, ajungand la 7.202.647 lei, iar castigul salarial mediu brut s-a cifrat la 9.416.658 lei, in scadere cu 3,2 la suta, informeaza Institutul National de Statistica (INS).
Cele mai mari salarii medii nete au fost realizate in activitatea de intermedieri financiare -24.572.147 lei (in scadere cu 17,2 la suta fata de aprilie), fabricarea produselor din tutun -16.021.451 lei (minus 5,3 la suta), in transporturi aeriene - 15.720.841 lei (plus 2,3 la suta), in domeniul asigurarilor si caselor de pensii - 14.772.644 lei (minus 10,7 la suta) si in industria de prelucrare a titeiului, cocsificarea carbunelui si tratarea combustibililor - 14.684.290 lei (plus 7,1 la suta).
Cele mai mari cresteri salariale nete au fost realizate in luna mai in industria extractiva - 12.286.678 lei (in crestere cu 10,9 la suta fata de aprilie), cu precadere in sectorul de extractie a hidrocarburilor si servicii anexe unde salariul mediu net a fost de 13.941.243 lei, in crestere cu 34,4 la suta fata de aprilie 2005.
La polul opus, cele mai mici salarii medii nete s-au inregistrat in prelucrarea lemnului si a produselor din lemn si pluta (cu exceptia mobilei) - 4.357.697 lei (minus 2,8 la suta), in sectorul hoteluri si restaurante - 4.522.918 lei (minus 7,1 la suta), fabricarea articolelor de imbracaminte - 4.597.494 lei (plus unu la suta), in sectorul tabacirii si finisarii pieilor - 4.610.172 lei (plus 0,9 la suta), in domeniul productiei de mobilier si alte activitati industriale - 4.953.283 (minus 0,9 la suta) si in agricultura, vanatoare si servicii anexe - 5.012.246 lei (plus 2,4 la suta).
Potrivit INS, scaderea castigului salarial mediu net pe economie s-a inregistrat in majoritatea activitatilor ca urmare a primelor si stimulentelor acordate in luna aprilie (inclusiv cu ocazia