Exilat din interior sub regimul comunist, Lucian Blaga (1895-1961) - poet, filosof, dramaturg - a rezistat provocărilor, supravegherii şi defăimărilor. Orice publicaţie fiindu-i interzisă, el a făcut traduceri din poezia universală, a redat în româneşte Faust al lui Goethe. În 1960, regimul totalitar îi concede în fine ,dreptul de semnătură", câteva din poemele sale apărând prin reviste, ici-colo. După moartea poetului, în 1961, a fost editată o selecţie de vreo sută de poezii, alcătuită (după mărturia fiicei sale) conform opţiunilor autorului de prin 1959-1960.

Nu e uşor să datezi textele poetice de după ultimul volum liber al lui Lucian Blaga, Nebănuitele trepte, editat în vremea războiului mondial (1943). Ne este, cred, îngăduit să considerăm toată producţia unui poet supus tăcerii ca reprezentativă, global, pentru perioada de după război. Unul din poeme, ,Cuvinte către patru prieteni", dă mărturie de angoasa şi deznădejdea autorului în timpul tuturor acestor ani pe care el avea să-i mai trăiască într-o lume stranie.

(...) În urmă e tot visul, în faţă doar destinul.

Mi-e teamă, prieteni, că sfârşitul

n-am să mi-l pot alege singur. S-ar putea

să cad cu faţa-n jos

pe un tărâm netrebnic, ruşinos.

Voi patru însă, pomenind de alte fapte,

să mă luaţi de unde voi fi fost căzut,

pe-un drum de seară sau în miez de noapte

în satul meu pe umeri să mă duceţi

întins pe Lună ca pe-un scut.

Capacitatea de a rezista faţă cu ameninţările, ca şi cu făgăduielile, noilor stăpâni ai ţării, de care a făcut dovadă Lucian Blaga se sprijină pe luciditate şi pe melancolie. Teama sa este aceea de a se prăbuşi cu faţa la pământ pe un tărâm netrebnic, ruşinos, când n-ar mai putea să-şi aleagă singur sfârşitul. Este mesaj