Printre personalităţile marcante ale românilor din Paris, o prezenţă de mult uitată este aceea a Colombei Voronca, soţia lui Ilarie Voronca. în ziarul Le Monde din 25 august 1995 a apărut un modest anunţ necrologic: Colomba Voronca s-a stins în ziua de 22 august a acelui an, deci în urmă cu 10 ani, undeva, lîngă Paris, la Palaiseau, într-o modestă ,maison de retraite". Anunţul îl dădea D-na Catherine Noone, nepoata sa, împreună cu familia Videcoq şi ,prietenii". Atît.
Nimeni nu menţiona că această vîrstnică doamnă care decedase fusese, în viaţă, soţia mult iubită a unui poet român binecunoscut1). Nimeni nu amintea de lungul drum greu pe care Colomba îl trăise alături de Ilarie Voronca (de altfel, un volum al lui din 1927 purta numele ei).
Am scris atunci un mic necrolog în Lupta, revista exilului românesc din Paris, condusă de dl. Mihai Korné şi, de fapt, redactată aproape integral de mult regretata profesoară Antonia Constantinescu. O completare ,românească" la anunţul francez din Le Monde era necesară: nu trebuia ca memoria Colombei Voronca să nu rămînă încununată de adevăratele ei valori sufleteşti şi intelectuale - cu care îşi împodobise viaţa...
Ajuns în Franţa în 1980, în anul următor, cu ocazia unui ,tîrg de carte", am avut ocazia să o cunosc pe Colomba. Un prieten comun, poet şi el, Jean-Paul Mestas - colaborator al României literare în anii '80 -, care editase unele dintre ultimele poezii ale lui Voronca, ne-a făcut cunoştinţă. Am reîntîlnit-o, după aceea, nu o singură dată la cafeneaua Cluny sau la ea acasă. Conversaţiile cu Colomba Voronca erau, atunci pentru orice refugiat politic, extrem de instructive şi de importante - un fel de vade mecum în Parisul în care ajunsesem de curînd.
Colomba Voronca trăia extrem de strîmtorat. Locuinţa ei (două cămăruţe într-o clădire veche, cu o ,prispă" comună) se g