Ultimele zile ale lui Hitler e un film - dacă vreţi terminologie, o docudramă - de la care am ieşit declarând că e prost, dar nu fără o doză de buimăceală. Ambele reacţii provin în primul rând din construcţia discutabilă a personajelor. Există o tânără secretară, Traudl (Alexandra Maria Lara) recrutată în serviciul lui Hitler în ultimele sale zile, iar ea ar trebui să servească de intermediar al spectacolului din buncăr, de ,prelungitor" al spectatorului în peliculă. Filmul începe şi se termină cu cuvintele acestei secretare - reale, cartea ei a fost publicată şi în România, cred - la bătrâneţe. Foarte important din punct de vedere istoric, e important să se priceapă o dată pentru totdeauna că lagărele de exterminare nu au fost o decizie colectivă a poporului german. Nemţii n-au participat la nici un referendum pe tema asta. Dar, deşi ca decizie inserţia acestui personaj mi se pare corectă, există şi ceva necazuri legată de ea. Pentru început, Traudl ştie foarte bine "who's who" în lumea nazistă, ceea ce nu te poţi aştepta de la un spectator contemporan. Dacă nu cunoşti perioada şi actorii principali, eşti pierdut de-a lungul scenelor în care Hitler şi generalii săi îşi hotărăsc planurile de bătaie. Or, filmul se bazează pe tine să ştii ce s-a petrecut ca să îl scuteşti pe regizor de elaborarea unor personaje coerente. Iar personajele sunt numeroase, nu glumă. Hm, mi-am şoptit atunci în barbă, începe să arate ca un film despre istoria Germaniei, făcut de şi pentru germani. La sfârşit, îţi defilează prin faţa ochilor poze cu personajele şi un text în care ţi se relatează soarta lor ulterioară, text care, în loc să te lumineze, mai rău te bagă în ceaţă: există de exemplu un medic pe care îl vezi en passant operând într-o frenezie într-un buncăr. Atâta tot. Nu ştii cum îl cheamă, ce afiliere politică are etc. La final afli că omul a dat ortul popii devreme, în capt