Textele literare ale lui Ioan T. Morar sînt imposibil de asociat cu figura voluntară, veselă, mereu în centrul atenţiei la evenimentele mondene cu ştaif, a ziaristului de la ,Academia Caţavencu". Prin glumele pe care le face în calitate de prezentator al unor gale şi baluri mondene, prin prestaţiile sale din vremea cînd era unul dintre componenţii de bază ai grupului ,Divertis", prin aplombul cu care urcă şi coboară scara aeronavelor prezidenţiale şi prin lipsa deplină de inhibiţii în preajama personalităţilor de tot felul, Ioan T. Morar şi-a creat, încet, dar sigur, reputaţia unui tip plin de haz, simpatic foc, gata oricînd să răstoarne munţii, dar, tocmai de aceea, imun la tot ceea ce ar putea fi cuprins în categoria mai largă a lirismului.
La debutul său poetic, petrecut la mijlocul anilor '80 (volumul Vară indiană), Ioan T. Morar i-a şocat pe mulţi prin etalarea unei sensibilităţi sufleteşti de nimeni bănuite. Urmînd reţeta textualismului generaţiei '80, textele sale se remarcă prin sentimentalismul lor rafinat, care le conferă originalitate şi forţă. În cei douăzeci de ani care au trecut de la prima carte, Ioan T. Morar a mai scos alte trei volume de versuri, onorabile, fapt ce nu îl recomandă ca pe un autor din cale afară de prolific. Surpriza cea mare a venit însă în acest an cînd, pe nepusă masă, autorul a publicat un roman la prestigioasa Editură Polirom.
Romanul Lindenfeld este o combinaţie între Train de vie (filmul lui Radu Mihăileanu) şi legendele urbane din vremea lui Nicolae Ceauşescu (cele care vorbeau despre legarea merelor în copaci pentru a-i da ,cîrmaciului" iluzia prosperităţii), între romanul lui Cervantes, Don Quijote, şi basmul lui Petre Ispirescu, Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte. Sat al comunităţii germane (potrivit autorului, locuitorii săi îşi spuneau pemi) din Banatul montan, Lindenfeld a fost
