Societatile care au exploatat necorespunzator lucrarile hidrografice pe care le aveau in concesiune vor fi date in judecata, anunta premierul Tariceanu
In urma inundatiilor care au pus stapanire pe judetele Olt, Teleorman si Arges, specialisti ai Administratiei Nationale "Apele Romane" si ai Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA) au realizat un raport preliminar privind barajele situate in preajma localitatilor care au avut cel mai mult de suferit din cauza deversarii apelor. De asemenea, documentul cuprinde si date referitoare la digurile care ar putea crea probleme in viitor, daca nu se iau masuri.
La Movileni, in judetul Olt, apa s-a deversat peste baraj prin doua locuri, fiind inundate localitatile Movileni si Serbanesti. Proprietarul acestui baraj este Cristian Nastase, care acolo, dupa cum ne-a declarat Adrian Pop, director in Prefectura Olt, ar fi facut zona piscicola: "Oamenii din zona spun ca ar fi populat barajul cu peste si ca niciodata nu au vrut sa dea drumul apei din baraj pentru a nu pierde, ca sa spunem asa, pestele. Pe de alta parte, locuitorii s-au suparat foarte rau pe acesta dupa ce i-a prins facand braconaj. Oricum, o comisie a prefecturii va demara o ancheta pentru a vedea cine este vinovat".
O alta problema a fost constatata si la barajul de la Sinesti, care apartine "particularului" Marinete Florea. Aici, terasamentul din aval s-a dislocat. Pe de alta parte, barajul de la Crampoia, unde s-a produs o bresa, are ca administrator primaria care l-a concesionat societatii comerciale Savulal SRL. Adrian Pop ne-a declarat ca aceia care au concesionat de la primarii barajele "s-au preocupat indeosebi de exploatarea lor".
In judetul Teleorman, la mai multe baraje au aparut brese care, daca nu au creat probleme in aceasta perioada, pot crea in cazul altor ploi abundente. Prin urmare, proprietarii, fie c