S-a vorbit recent de un iminent colaps al sistemului de asigurari sociale (de pensii) in Romania. Luata ca avertisment, declaratia priveste o incordare structurala mare inauntrul bugetului asigurarilor sociale. Dar sunt necesare cateva observatii pentru a judeca starea bugetului asigurarilor sociale in conditiile date.

Intrucat sistemul de pensii este, in esenta, de stat, o prabusire a sa ar indica un esec de proportii al bugetului public - ceea ce, evident, nu este de conceput in viitorul previzibil (mai ales ca in anii din urma am avut o consolidare fiscala importanta, cu reducerea majora a deficitelor executiilor bugetare anuale); bugetul asigurarilor sociale, neavand o existenta autonoma, colapsul sau nu se poate produce in orizontul de timp avut in vedere. Legatura intre pensii si bugetul public este usor de inteles; bugetul asigurarilor sociale face parte din bugetul consolidat, pensiile exprimand contractul social intre cetatean si stat. Acesta din urma nu se poate deroba de la onorarea obligatiei reprezentate de plata pensiilor - poate cel mult incerca sa le amane.

Este corect insa sa subliniem incordarea structurala crescanda inauntrul bugetului asigurarilor sociale, care pune o povara in crestere pe bugetul public. Aceasta incordare origineaza in procese comune societatilor europene (imbatranirea populatiei, scaderea ratei de natalitate) si in fenomene proprii celei romanesti. Ma gandesc aici la pensionarea masiva din deceniul trecut, care a facut ca la patru pensionari sa existe acum numai trei persoane pe piata muncii oficiale (platitoare de contributii la asigurarile sociale). Aceasta a grevat puternic bugetul public. Astfel, daca in 1996 ponderea pensiilor in cheltuielile bugetului public era de circa 5%, in 2004, ea ajunsese la peste 14%. Este de mentionat totodata economia subterana foarte extinsa, care face ca multi dintre cei care produc