Prietenul Haralampy se află de câteva zile în transa unui sentimentalism acut, cel mai adesea chiar agasant. Degeaba a încercat nevastă-sa să-l readucă în prozaismul cotidian punându-i într-o mână ceara de parchet, iar în cealaltă bătătorul de covoare; zadarnic soacră-sa, printr-o apăsare simultană pe butoanele telecomenzii a dereglat televizorul încât acum nu se mai vede decât domnul Prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu oferindu-le pediştilor fuziunea în timp ce în difuzorul aparatului se aude vocea lui Sorin Frunzăverde repetând exasperant:

-Personal nu cred că trebuie să fuzionăm cu liberalii-nu trebuie să fuzionăm-nu trebuie...

Exagerez: vocea severineanului se împleteşte cu a lui Ludovic Orban aflat la Poalele Tâmpei pentru a prezenta în premieră absolută lectura unei creaţii dramaturgice proprii, ale cărei personaje sunt, citez: ,Şuviţa, pardon! Moţ-căpitan", alias Traian Băsescu, şi "Cancelarul împărăţiei", alias Călin Popescu Tăriceanu. Adică şi... Brutus?, mă întreb privind şi auzind aplauzele pediştilor de la Braşov şi de la Alba Iulia...

Dar pentru Haralampy totul a fost inutil.

Abia azi, vizionând emisiunea ,95/95" de la Antena1 şi bucurându-se în spirit curat mioritico-daco-roman că şi alţi bărbaţi au soacre, neveste, amante şi alţi viruşi distrugători de familii - cum a spus el cândva - am aflat motivul, sau unul dintre motivele noii căderi psiho-haralampyene, el mărturisindu-mi confidenţial şi oarecum stânjenit:

-Bade, fiecare dintre noi păstrează undeva, într-un colţişor de suflet, o întâmplare, o situaţie, o vorbă (mă rog, bună sau rea), senzaţia primului sărut, imaginea unei fiinţe dragi, ...

Să se fi îndrăgostit de Dora, prietena neveste-si, care i-a vizitat zilele trecute, m-am întrebat impacientat.

-Zici de imagine ? l-am întrerupt. Sper că nu e ceva