În copilărie petreceam multe seri pe o bancă din spatele blocului, “ascultând” filme. Ca în reclama cu “ăla negru, care respiră greu”, un băiat din cartier, copil de securist, care avea acasă video, ne povestea cât putea el de expresiv filme cu explozii, împuşcături, bătăi etc. În paranteză fie spus, le povestea aşa de bine încât, nu o dată, văzând după aceea filmele, am fost dezamăgit.

Ieri, televiziunile din România nu au mai prididit cu imagini şi poveşti despre cele şase atentate cu bombă care au zguduit Londra. Preluări de pe CNN, comentatori care încercau să redea, precum amicul meu din copilărie, cât mai bine scenele de groază londoneze, scenarii cu terorişti arabi (“ăia negri”, desigur) şamd. Toată lumea uitase de lacrimile Monicăi Macovei de alaltăieri şi de răzbunarea dinozaurilor de la Curtea Constituţională, care au reuşit să pună cruce reformei Justiţiei şi să asigure, dacă mai era nevoie, ratarea integrării în 2007.

Atentatul pe care l-a suferit România miercuri este pentru mine mult mai dureros decât cele de la Londra, pentru că, spre deosebire de bombele din Anglia – Dumnezeu să-i ierte pe cei îngropaţi în metroul londonez – decizia Curţii Constituţionale îngroapă viitorul şi speranţele a milioane de tineri, fără ca ei să fi avut vreo vină.

Ieri, Guvernul şi-a prezentat demisia şi motoarele reformei s-au oprit. Asta înseamnă că nimeni nu-şi mai asumă responsablităţi, că se vor face compromisuri sociale şi tot ce presupune perioada pre-electorală. Nu avem altceva de făcut decât, aşteptând anticipatele, să urmărim circul care le precede.

p.s. Pentru concediul din această vară pănuiam un raid prin Europa, cu cortul. Cum se anunţă o vară fierbinte, electorală, foarte probabil nu o voi face. O vor face, însă, alţi tineri. După ce au văzut că, la 15 ani de la revoluţie, ţara este încă la cheremul unor dinozauri comunişti, sunt si