- Editorial - nr. 132 / 7 Iulie, 2005 Incepand din aceasta luna, presedintia Uniunii Europene apartine, pentru o jumatate de an, Marii Britanii, prin persoana primului-ministru Tony Blair. Perioada britanica pare una dintre cele mai dificile momente ale istoriei acestei comunitati de state, data fiind criza in care ea s-a adancit, generata, in primul rand, de fortarea procesului de largire in primavara anului 2004 cu zece noi state, acutizata de punerea, de facto, pe tapet a integrarii celor doua state din valul doi de extindere: Bulgaria si Romania. Trebuie sa fim de acord ca sesizarea fenomenului de prea-plin nu apartine oficialitatilor comunitare, ci populatiilor acestor tari, care s-au simtit astfel prea impovarate financiar, dar si obligate la anumite constrangeri, inerente unui proces major de transformare, si carora nu le convine cel putin pentru moment. Ele si-au fortat europarlamentarii de la Strasbourg sa devina mai circumspecti fata de deciziile Comisiei Europene de la Bruxelles, decizii, de altfel, corecte si in conformitate cu planul strategic de transformare rapida a Uniunii Europene nu numai intr-un subiect de drept international, ci si intr-un organism viu, puternic, functional si eficient, gata pentru competitia pasnica cu celelalte grupari de forte de pe glob, ca: SUA, Rusia, China, tarile arabe. Motivul resurectiei nu poate fi altul decat teama batranilor occidentali, carora li s-ar diminua prea mult comoditatea si ratia de bunastare, cu care s-au obisnuit, prin primirea la masa lor bogata a prea multor infometati din est. Iata o dovada ca, si in cazul lor, constiinta trece prin stomac. Presedintia britanica va constitui o adevarata piatra de incercare pentru destinul Uniunii Europene, aflata la un moment de rascruce. Intrebarea care se pune este daca va reusi impetuosul Blair sa tina sub control toate aceste dezechilibre aparute in ultima vreme