Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca nu ar fi o tragedie daca integrarea Romaniei in Uniunea Europeana in 2007 ar fi amanata cu un an, dar a adaugat ca nu are semnale oficiale privind aceasta eventualitate. Este drept ca ambasadorul britanic la Bucuresti nu depaseste declaratiile de rutina ca Romania a facut progrese, dar ca mai are angajamente restante care, in cazul neindeplinirii, nu vor permite onorarea scadentei. Declaratia ambasadorului a fost umflata de unele surse la rangul de avertisment oficial deoarece s-a produs cu ocazia preluarii presedintiei Consiliului European de catre Marea Britanie pe urmatoarea perioada cruciala de sase luni. Mai dur in acest sens a fost presedintele Traian Basescu prin declaratia ca "imaginea justitiei este una defavorabila integrarii". Este vorba oare doar de imagine? Daca totul s-ar reduce la atat, imaginea ar putea fi sulemenita in cele trei luni cate au mai ramas, daca nu chiar schimbata. Domnul Tariceanu este cel putin sceptic in aceasta privinta cand declara ca Raportul de tara din octombrie va consemna progresele facute in ultimul timp de Romania, dar va anunta continuarea monitorizarii. Ce inseamna aceasta precizare? O forma deghizata de a ni se spune ca "neoficial" s-a aflat ca amanarea de facto se va numi prelungirea monitorizarii cu inca un an sau pe timp nedeterminat? Este bine ca actualul premier refuza sa mearga pe calea guvernului Nastase, care transformase cursa noastra europeana in propaganda electorala, in competitie sportiva ce masura scorul sau personal de campion al integrarii. Nu sunt suficiente insa declaratii realiste pentru a te situa ferm pe o alta cale decat cea a predecesorilor. Premierul Calin Popescu Tariceanu este dator sa explice intelesul declaratiei sale ca amanarea nu ar fi o tragedie. Stim ca ea va fi considerata o "salvgardare" pentru Uniunea Europeana. Dar pentru noi? Sa dezbatem d