Nu unul, ci doua sondaje recente spun acelasi lucru: romanii si presedintele Basescu sunt, chiar acum, prinsi intr-o imbratisare suspect de reusita.
Potrivirea presedintelui cu multimea are toate imbinarile solide. Ea e, pur si simplu, un caz de recunoastere reciproca. Omul din multime intelege ce spune Basescu, iar Basescu intelege ce gandeste omul multimilor.
Simpatia e naturala, spre deosebire de produsele sintetice lansate pe piata de fabricile de baroni social-democrati.
Suspect in sondajele realizate de IMAS si INSOMAR nu e sentimentul public, ci atotputernicia lui. Datele sociologice descriu o tara care nu mai posteste pentru ca a decis sa se infrupte din promisiunile si tonul direct ale presedintelui. Daca e asa, sondajele nu descriu Romania.
Ele vorbesc, mai degraba, despre o vointa sabotata, despre o energie care se stinge in audiente fara sfarsit, despre oameni si lucruri care au libertatea de a impune o opinie doar in sondaje.
Cu alte cuvinte, sondajele nu masoara puterea iesita din comun a rivalilor, raspandirea si armamentul celor ce guverneaza, in secret sau pe fata, un stat paralel.
Nu e treaba sondajelor sa lase formulare la poarta institutiilor sau sa ia la intrebari persoana din spatele unei functii. Cand, insa, puterea celor scutiti de intrebari e covarsitoare, sondajele se termina cu fotografia de grup a stramutatilor: oameni care vorbesc degeaba, intr-o tara straina.
Optimismul presarat de ultimele doua sondaje e public, dar interesul privat bate la scor interesul general, in tara sondata de IMAS si INSOMAR.
Cata constiinta publica au, de pilda, judecatorii Inaltei Curti de Casatie care au trimis in fata plutonului de executie constitutionala reforma in justitie? Pe ei nu ii masoara nici un sondaj, iar daca i-ar masura, rezultatele ar fi echivalentul une
