Sala de şedinţe a unui Consiliu Judeţean din România. Un domn cu ochelari, cu o figură tipică de neamţ, cu un zîmbet mai degrabă tăios care se lăţeşte pe toată faţa. De partea cealaltă a mesei, un tînăr bronzat, cu alură sportivă, cu o faţă de şmecheraş care a ştiut să se descurce în tranziţia românească, cu o mină relaxată, ce vine, mai mult ca sigur, din plimbările pe care le face cu iahtul personal. Alături de el, un personaj care pare a fi aghiotantul şmecheraşului: un pic de burtă, o cămaşă de duzină, o privire inexpresivă. Se discută, în contradictoriu, despre bani. Personajul cu faţă de neamţ o ţine pe-a lui: vrea banii înapoi. Românii se enervează rău şi pleacă din sală trîntind uşa după ei. Scena este strict autentică, a fost difuzată de un post de televiziune şi arată, sintetic, felul în care au decurs discuţiile dintre Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu. Tema? Scheele a cerut un milion şi jumătate de euro înapoi, bani daţi de Uniunea Europeană, pentru că lucrările de construcţie a unui pavilion expoziţional din Constanţa sînt mult întîrziate. Este un bun exemplu al felului în care se pot risipi banii europeni destinaţi României. Recent, preşedintele Băsescu şi-a atras criticile opoziţiei politice pentru că a îndrăznit să afirme că România este dispusă să renunţe la o parte din fondurile pe care ar trebui să le primească de la Uniunea Europeană. De fapt, preşedintele României nu a fost original. Cu cîteva zile înainte, la o întîlnire a ţărilor UE, reprezentanţii cîtorva state intrate în valul de anul trecut, văzînd disputele acerbe, pe tema bugetului, dintre Franţa, Germania şi Marea Britanie, au avut aceeaşi reacţie, adică s-au oferit să mai cedeze din banii care li se cuvin. Era o atitudine plasată între bunăvoinţă, o oarec