Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrii ardeleni au fost lasati la vatra

Publicat in Romania Libera, vineri 8 iulie 2005 ·

Demisia cabinetului Tariceanu pune mari semne de intrebare in ceea ce priveste soarta viitoare a ministrilor ardeleni. Nu mai putin de noua provin din Transilvania si Banat. Unii dintre acestia sunt si parlamentari si isi vor pastra mandatele pana la dizolvarea Parlamentului de presedintele Romaniei, Traian Basescu, actiune foarte probabila, in conditiile in care la nivelul coalitiei de guvernare s-a ajuns la acordul privind organizarea de alegeri anticipate. Cei mai afectati de anuntata demisie a Guvernului sunt vicepremierul Gheorghe Seculici (ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniul economic) si ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu. Primul a demisionat de la conducerea Consiliului Judetean Arad pentru a fi numit vicepremier, in timp ce al doilea a renuntat la functia de presedinte al CJ Alba. Daca Seculici se poate intoarce la afacerile pe care le are la Arad, el fiind director general, pana anul trecut, la SC "Proiect Arad" SA, Atanasiu nu prea are solutii, el nefiind parlamentar si neavand afaceri pe care sa le administreze. O solutie pentru ministrul Apararii ar fi ocuparea functiei de prefect, speculatii pe aceasta tema existand in ultima vreme in judetul din care provine. Foarte probabil ca Atanasiu, care este si presedinte al PNL Alba, se va regasi pe lista de candidaturi pentru Parlament, in conditiile in care prezenta acestuia in Guvernul rezultat dupa alegerile anticipate nu mai este foarte sigura. Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, presedintele PD Bihor, este si senator de Bucuresti. Pozitia foarte puternica a acestuia in partid, precum si in "anturajul" presedintelui Traian Basescu nu ii pune probleme in ceea ce priveste viitorul politic. Blaga va fi prezent cu siguranta, atat in noul Parlament, cat si in noul Guvern in situatia in care va apartine tot Aliantei. La fel, ministrul Educatiei si Cercet

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl cheamă pe Donald Trump la o nouă dezbatere televizată, cu doar câteva zile înainte de alegeri

Ziare.com acum 24 minute
Kamala Harris, candidata Partidului Democrat, îl invită pe contracandidatul ei republican, Donald Trump, la o nouă confruntare televizată, care ar urma să se desfășoare cu doar câteva ore înainte de alegerile prezidențiale din SUA. Candidata democra

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de incertitudine

News.ro acum 25 minute
Emmanuel Macron a numit sâmbătă cei 39 de membri ai guvernului de dreapta al lui Michel Barnier, rod al unei coaliţii fragile între tabăra prezidenţială şi Les Républicains, în încercarea de a pune capăt celei mai grave crize politice a celei de-a c

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 48 minute
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 24 minute
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 4 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 3 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 2 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 10 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°