"P entru foarte mulţi francezi, e suficient ca o idee să fie suspectă doar pentru că britanicii aderă la ea. În campania pentru referendum, una din obiecţiile principale ale francezilor la Uniunea Europeană, aşa cum era ea reprezentată în Tratatul Constituţional, era aceea că "e prea britanică": acceptă cu prea mare uşurinţă extinderea ţărilor noi, e prea anglofonă, prea devotată pieţei liberale. Într-un sondaj al alegătorilor francezi care spuneau "nu", 40% motivau opţiunea lor prin caracterul prea "liberal" al Tratatului. (...) Cea mai înţeleaptă cale pentru preşedinţia britanică ar fi să se comporte într-un fel absolut anti-Blair, pentru a ajunge la triumful strategic final al blairismului. Fără predici misionare. Fără iniţiative ale prim-ministrului de pe pagina întîi a ziarelor. În locul lor e nevoie de o diplomaţie calmă, de culise, în stilul european de construcţie a consensului. Preşedinţia britanică nu trebuie să aspire la relansarea proiectului european, ci la pregătirea terenului pentru această relansare. La timpul oportun, procesul de ratificare se va

autoelimina şi Blair va avea din ce în ce mai mulţi aliaţi. În alegerile germane de la toamnă, creştin-democrata Angela Merkel va cîştiga probabil. Dacă Villepin va eşua, Chirac va fi în cele din urmă obligat să-l cheme la Matignon pe arhirivalul lui, Nicolas Sarkozy. Sarkozy a dat un răspuns fascinant după ce a aflat rezultatele referendumului: vorbind despre Europa socială, a chemat într-adevăr la reforme radicale. «E necesar» a spus el «să dăm modelului nostru social realitatea lui pierdută». Un blairism substanţial, necesar Europei pentru modelul ei socio-economic, poate fi acceptat doar dacă Marea Britanie nu va fi considerată misionarul principal. Aşa cum doar anticomunistul Nixon a fost în stare să restabilească relaţiile cu China comunistă, aşa cum doar naţionalista de dreapta Margaret Th