o convorbire cu Daniel BELL "Nu aşa se începe un articol de ziar!" Asta e o frază pe care am auzit-o adesea rostită de Daniel Bell. Timp de mai mulţi ani, am editat - împreună cu colegul nostru japonez, criticul literar şi autor de teatru Masakazu Yamazaki - revista Correspondence, publicată de Council on Foreign Relations din New York. Chiar dacă oficial acest post nu exista, Daniel Bell a fost, fără îndoială, redactorul-şef, la ale cărui exigenţe trebuia, cu toţii, să ne supunem: de la stabilirea temelor de număr la modificările de pe parcursul redactării şi pînă la alegerea vinietelor care ilustrau fiecare articol în parte. Prin Daniel Bell am cunoscut un mare jurnalist. Nu mică i-a fost mirarea lui Henry Luce, un baron al presei americane, atunci cînd Bell a hotărît să demisioneze de la Fortune. "De ce faceţi asta? - l-a întrebat Luce pe Bell - doar sînteţi un ziarist get-beget, ce motive aveţi să demisionaţi?". "Trei motive" - i-a răspuns Daniel Bell: "iunie, iulie şi august". Pe vremea cînd scria la Fortune, Bell preda la Columbia University din New York, nu şi-a lăsat cariera influenţată numai de vacanţa dintre semestre. Născut în 1919 la New York, Daniel Bell avea o formidabilă intuiţie sociologică. El a sintetizat schimbările de structură socială fundamentale, iar titlurile cărţilor sale au ajuns noţiuni de bază pe care toată lumea le foloseşte pentru a caracteriza modernitatea: Sfîrşitul ideologiei, Contradicţiile culturale ale capitalismului, Societatea postindustrială . Bell a fost, pînă în 1969, profesor de sociologie la Universitatea Columbia, apoi a plecat la Harvard, unde a ajuns profesor emerit. Ce departe a ajuns, plecînd de la acel "Harvard al săracilor", cum era numit City College din New York, şcoala unde a studiat între 1935 şi 1938! Numai aici a putut să se înscrie, ca fiu al unor sărmani emigranţi evrei, fără taxe de şcolarizare. Foarte