Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesele româneşti

Publicat in Dilema Veche, vineri 8 iulie 2005 ·

Am stat de vorbă cu un român plecat de vreo douăzeci de ani din ţară. Era curios să ştie cum mai trăiesc românii. Şi, printre altele, m-a întrebat dacă mai sînt mesele de altădată. Acelea cu feluri nesfîrşite la care nu poţi să refuzi nimic fiindcă se supără gazda. Nu ştiu dacă mai sînt, parcă nu mi s-a mai întîmplat în ultima vreme aşa ceva. Nimeni nu mai are timp sau, dacă are, probabil că nu-i mai ajung banii pentru a invita lumea la masă. Îmi amintesc însă cum, într-o vreme, o dată pe vară, eram invitat la masă împreună cu ai mei la nişte prieteni dintr-un mic orăşel de provincie. Stăteau într-o casă confortabilă şi răcoroasă cu viţă de vie şi meri în curte. Totul începea cu o ţuică de prune nici prea slabă nici prea tare. Uneori aveau chiar whisky, ceea ce pe atunci era, cum ştim, o raritate. Odată ţin minte că a fost un fel de mastică galbenă, cum n-am mai băut niciodată. După whisky se făcea o pauză mai mare. Dacă era vorba de ţuică, ea era însoţită evident de brînză şi măsline. "Brînză de oaie adusă chiar de un cioban care vine doar miercurea la piaţă", spunea gazda. Urmau alte feluri de antreuri: rulade de pui, icre şi diverse creme făcute din pate de ficat sau cu pastă de peşte cumpărată special de la Dunărea, din Bucureşti. Începeam să discutăm politică. Esenţa era "cît o să mai ţină Nea Nicu?". Bărbatul era sceptic, soţia lui drăcuia cum putea mai ascuţit. Aducea un sufleu de dovlecei cu smîntînă. Nici sursa smîntînii nu era întîmplătoare. Cu ea venea în fiecare săptămînă femeia de la ţară care făcea curat, "are o vacă aşa de grasă cum n-aţi mai văzut". Discuţia se reaprindea pînă la ciorba de vită, acră, cu pătrunjel şi bucăţi moi de rasol. Avea, bineînţeles, şi os cu măduvă. O scoteam şi-o întindeam pe pîine. Îi puneam sare şi mai luam o gură de ţuică. Cum se golea paharul, cum era umplut la loc. Nu avea rost să încerci vreo opoziţie. În pauza di

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 47 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 20 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°