In varf de deal, mesterii in lemn s-au adaptat timpurilor prezente. Nu mai fac decat putine ciubere, pentru ca plasticul le-a inlocuit. Fac tulnice in miniatura pentru turistii care le trec chiar prin fata casei.
V-ati intrebat cine face suvenirurile vandute la margine de drum? In Patrahaitesti, Alba, poti vedea la lucru o familie de dogari. In varful dealului, la cinci kilometri de soseaua asfaltata, mergand pe un drum de pamant si gropi, ingust, incat uneori ai senzatia ca nu ai loc sa treci cu masina, gasesti familia Mocanu. Are un atelier in care lucreaza lemnul in fata turistului. In camera alaturata, denumita "muzeu", se afla rezultatul muncii. Muzeul este de fapt o camaruta taraneasca transformata in expozitie cu vanzare. Cele mai multe obiecte sunt cele facute din lemn, dar mai gasesti si tesaturi. Tulnicele de 30 de centimetri, cat sa incapa in geanta de voiaj a turistului, sunt cele mai cautate suveniruri. In schimb, ciuberele mari nu mai au trecere de cand a aparut plasticul.
NEGOCIERE. Casa este chiar in calea turistului spre o cascada aflata undeva mai sus. Vin si multi straini. Vanzarea se face pentru ei in valuta, mesterul avand la indemana un ziar de unde ia cursul de schimb. Nu conteaza ca e de acum o saptamana sau doua. Aurel Mocanu, mesterul in putere al atelierului, nu stie limbi straine. Atunci cum se desfasoara vanzarea? "Scriem!", ne spune acesta razand, aratandu-mi pixul si caietul pe care se desfasoara negocierea. In general, lumea plateste cat cere mesterul. Francezii asa au facut, dar a fost si un grup de israelieni cu care a trebuit sa negocieze. "Inainte mergeam pe la Gaina. Mergeam cu tata, cu mosu, puneam in desagi pe cal si mergeam ca n-aveam unde a vinde, povesteste Aurel Mocanu. Tata e si el acolo. Il cheama Petru Mocanu. Are 80 de ani si inca lucreaza. Nici nu are nevoie de ochelari. Este multumit ca fiul a continuat mes
