Pentru că, pînă să intre la apă de-atîta ploaie satelitul postului TV K lumea, am văzut cîteva ore nonstop mega-concertul "Live 8", replică vingt ans après la "Live Aid"-ul organizat tot de (Sir) Bob Geldof - pe-atunci, dacă nu mă-nşel, doar Bob Geldof. Cu Geldof sau fără, e clar că problema Africii subnutrite rămîne pe tapet & pe agenda liderilor G-8 (care s-au reunit alaltăieri în Scoţia să pună lumea la cale) şi, dacă mi se permite o părere personală în această chestiune delicată & atît de importantă, aş zice că, pînă să se eradicheze sărăcia în Africa (boală lungă-moarte sigură), ar fi urgent să se facă dracului ceva cu clima asta - altfel, săraci sau bogaţi, din Africa sau din Alaska, o să ne coacem în suc propriu pînă ne-or lua ploile diluviene cu "geopţi" cu tot şi ne vor duce la vale pe apa sîmbetei fără "Life Aid"... Revenind la concert - transmis în direct exclusiv de postul sus-amintit, care s-a dovedit cu adevărat k lumea -, trebuie să mărturisesc că, pînă să văd chestia asta mega-super-mega (100 de vedete, 12 ore, 9 locaţii diferite - Toronto, Philadelphia, Londra, Paris, Roma, Berlin, Moscova, Johannesburg, Tokyo - şi cîteva miliarde de spectatori branşaţi world wide!!!), nu eram cine ştie ce convins că o cîntare live e mai bună decît una în playback: studioul e sfînt, vocea (pre)lucrată & re-reluată mi se pare preferabilă celei gîfîite & răguşite de pe scenă, iar dacă mai şi trebuie să dai din fund ca să faci show - ce mai: e ca diferenţa dintre cinema & teatru. Dar am văzut/auzit cîteva superperformanţe care mi-au schimbat părerea; nu, nu Madonna super-răscoaptă, nici Annie Lennox (deşi o prefer oricînd pe Annie dnei Ritchie), nici Dido ("White Flag" a sunat OK, dar "7 seconds" cu Youssou N'dour a fost cam aiurea) şi nici măcar super-legendarii Pink Floyd reuniţi după (alţi) 20 de ani - pe ăştia nici nu i-am prins. Şi, mai ales, nu Coldplay (al