Pe aeroport, seara, premierul isi asigura electoratul ca ramane pe pozitie, sa lupte pana la unu, unu si ceva. Dimineata, la opt, dupa cafea, s-au ridicat ca aburii din espresso zvonurile potrivit carora, totusi, isi da demisia. La 16,30, cand s-a terminat sedinta de Guvern, zarurile erau deja aruncate. Probabil de la Cotroceni, pe unde a trecut la vremea pranzului.

Presedintele a punctat din nou: s-au creat conditiile pentru anticipate, cerute de seful statului inca din ianuarie. Tariceanu a fost pus, inca o data, sa-si inghita cravata. Dupa ce declarase, in repetate randuri, ca n-avem nevoie de alegeri si ca trebuie sa ne concentram pe problemele guvernarii, iata-l cautand solutii tehnice pentru indeplinirea obiectivului.

In fond, influenta lui Traian Basescu e atat de mare fiindca guvernul depinde mult prea mult de presedinte. Popularitatea lui Basescu este ca o macara ce trage in sus procentele guvernarii. In sondaje, Puterea sta bine, desi n-a apucat sa faca mare lucru pentru electoratul sau. Singurul obiectiv atins din programul de guvernare e cota unica.

Dupa ce s-au bucurat, la inceput, pe beneficiarii ei i-a luat ameteala. Normal, fiindca s-au vazut pusi in situatia bilei de la flippere, aruncati dintr-o parte in alta, loviti ba de o majorare a impozitelor, ba de-o taxa inventata peste noapte. Evident ca, in cele 6 luni de guvernare, multi ministri au luat decizii corecte.

Fie ca s-au deblocat mecanisme intepenite de interese obscure, fie ca s-au pus in practica angajamente din acordurile de aderare, aceste decizii punctuale fac parte dintr-un calendar impus din afara. E bine, dar nu destul ca sa dea imaginea unei echipe coerente, care stie ce face si unde se duce. Vorba ceea: cand nu stii unde vrei sa ajungi, nu conteaza pe ce drum o iei.

Chiar premierul, zilele trecute, declara nonsalant ca nu-i n