Timp de noua zile de caravana prin muntii din nordul si centrul tarii, am avut sansa sa descopar ca tara este mult mai bogata si mai frumoasa decat eram sigur ca este.
Suntem in Albac, in ultima zi inainte de plecarea spre casa. Din dealurile inalte, impadurite, iese un abur lenes. Se strange in nori ce raman aproape de pamant si desavarsesc un peisaj pe care, daca-l vezi in filme sau in fotografii, te intrebi pe unde s-o gasi minunatia. Echipa este obosita, dar starea de spirit este buna. Am facut si am vazut cam tot ce se putea. Oare? Cand am plecat, ma intrebam cum vor trece cele zece zile de caravana. Ieri se intampla asta?
Programul de azi: facem ultimele incursiuni pe distante mici, ca si fortele care ne-au mai ramas. Eu sunt in echipa care va merge la Arieseni, sa vedem o partie de schi si alte 12 pe hartie. Primar ambitios. Parasim asfaltul si mai facem o vizita la o familie de mesteri ai lemnului. Parca nu este suficient. Ghidul nostru, domnul Danciu, inginer silvic in Garda, ne ispiteste cu o propunere: pestera Casa de piatra sau Vartop. Dan, fotoreporterul nostru, este primul care spune da. Nu unul, ci chiar mai multi.
REPER. Pe un drum forestier, un alt "papuc" ne duce pana intr-un sat fara curent electric. Peisajele extraordinare au ajuns o normalitate. Ma bucur de ele, dar parca nu constientizez ca maine le voi lasa aici. Totusi le fotografiez ca un adevarat japonez. Masina ne lasa pe undeva la jumatatea dealului pe care a fost aruncat satul. Inginerul ne arata pestera si ne spune ca e pacat sa nu o vedem, mai ales ca este aproape. Ne arata locul, iar ceata este pe post de punct de reper. Nu pare foarte departe, asa ca ne incumetam. Pe masura ce ne apropiem in linie dreapta, drumul incepe sa ocoleasca si sa ne departeze.
OPTIMISM. Ne dam seama ca unitatile de masura difera. Ce era aproape pentru ghidul nostru este obositor pentru
