Au asistat la nasterea si moartea monstrului care trebuia sa macine sisturi bituminoase - o roca imbibata cu ulei - si sa scoata energie electrica. Inginerii Romeo Zbarcea si Sorin Pressel au fost sefii de proiect ai centralei termoelectrice de la Anina. Primul, din 1972 pana in 1981. Cel de-al doilea, din 1982 pana in 1986.
Jurnalul National: Cum a aparut proiectul termocentralei de la Anina? Ing. Romeo Zbarcea: Problema centralei Anina s-a pus prima data in 1972, cand s-a initiat un program de valorificare complexa a sisturilor bituminoase din zona Anina, program care prevedea mai multe segmente.
Cui i-a venit ideea? Ing. Romeo Zbarcea: Ideea a fost a conducerii de partid si de stat de la vremea aceea.
Care a fost concluzia institutului cand i s-a cerut sa proiecteze aceasta termocentrala? Ing. Sorin Pressel: Nu ni s-a pus nici o intrebare. Am primit sarcina sa o proiectam. Am facut o nota privind problemele deosebite, prin care am incercat sa atragem atentia asupra posibilitatii aparitiei unor greutati majore in realizarea acestei centrale. Si s-a dovedit, din pacate, ca toate acele greutati semnalate la vremea respectiva de specialisti s-au adeverit.
Concret, care erau greutatile? Ing. Romeo Zbarcea: In primul rand, combustibilul. Avea o putere calorica foarte scazuta, cum nu se mai folosise in Romania. Sistul bituminos nu este carbune, este o roca prin care trec uleiuri si petrol si ramane ceva care poate sa arda, dar doar cu adaos de pacura si gaze naturale. Apoi, ca sa realizezi o asemenea centrala, trebuia sa gasesti un amplasament potrivit. ISPE a analizat multe amplasamente. S-a ales unul langa Oravita, mai potrivit. Avea in apropiere raul Caras, pentru alimentarea cu apa. Existau posibilitati de evacuare hidraulica a zgurii si cenusii, iar pentru alimentarea cu sisturi, solutia era transportul cu benzi, din cariera pana la centr
