Sa fii preot ortodox intr-un sat din Covasna inseamna sa lupti cu biblia si cu crucea in mana, pentru apararea credintei stramosesti. Popa Balint, preotul imbracat in ostean, ramane in multe sate ardelene un model actual.

Jurnalul de front al parintelui Nicolae Hagiu

Intr-un catastif pecetluit cu coperti grele, din piele de vitel, parintele Nicolae Hagiu a trecut istoria bisericii din Zagon, atat cat a reusit el sa o refaca din documentele risipite ale vremii: de la prima bisericuta din lemn din 1468, pana la donatiile familiilor de nobili romani din secolul al XVII-lea: Albu, Oprea, Bara, Cosma, Olah. De ce o face? Ca sa se stie ca e la fel de veche ca locul. Ca un arheolog iscusit, a strans relicve de istorie si mici intamplari traite chiar de el. In caietul sau e o dare de seama si, deopotriva, un jurnal de front, tinut intr-o infruntare grea, nevazuta si rareori pasnica - cea a pastrarii romanismului si a credintei stramosesti in tinutul Covasnei. Parintele Nicolae nu se lasa, luptand pentru ortodoxie ca acum 200 de ani - pasoptist energic si idealist pana la sacrificiu. Ziua munceste sa ridice noua biserica a satului, iar noaptea, in orele de ragaz, completeaza mereu la catastif. Urma tacuta a cernelii aduna indaratnic marturii si fapte, nume de mireni si preoti din vechime, donatii si posesiuni ecleziastice: gradina de semana-tura, pometul scolii dimpreuna cu 8 holde, padurea de granita si nepretuite obiecte de cult - sfesnicul cu trei faclii, iconarul aurit sau tipariturile brancovenesti. Se cuvine ca si altii sa stie ca Zagon este una din cele mai vechi lavre ortodoxe din Ardeal; ca, timp de secole, biserica ciobanilor romani a fost singurul lor reazem si adapost fata de urgiile istoriei.

Zagonul e un sat mare si intortocheat, cu strazi principale si poduri de piatra, cu doua cartiere distincte, romanesc si secuiesc, cu sase scoli,