Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SIMFEST se mută la Târgu Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 11 iulie 2005 ·

A treia ediţie a SIMFEST va fi organizată în acest an la Târgu Mureş, la sfârşitul lunii august. Festivalul Televiziunilor Locale şi Producătorilor Independenţi este considerat de organizatori o şansă de afirmare pentru realizatorii de televiziune, reporteri, cameramani, producători şi realizatori independenţi.

Până în acest moment, în concurs au fost înscrise 57 de producţii, din peste 30 de oraşe, dar şi din Armenia, Ungaria sau Canada. Datorită interesului crescut pentru festival, organizatorii au decis prelungirea termenului pentru înscriere până la 31 iulie. Costurile necesare organizării festivalului se cifrează la minim 700 de milioane de lei, dintre care 40 de milioane sunt oferiţi de Consiliul Judeţean, iar restul, speră cei implicaţi, de sponsori. Un capitol aparte al festivalul din acest an este Ziua Interculturalităţii, dedicată culturii şi tradiţiei rome, fiind în plan organizarea unor vizionări de producţii TV despre minorităţi, dar şi o reprezentaţie de teatru-forum.

Toarte activităţile vor avea loc în cetate, în Bastionul Ţesătorilor şi la Centrul Multimedia. Festivalul este singurul de acest gen din Europa şi al doilea din ţară, după Televest, festival care nu se mai organizează, însă, de câţiva ani.

Juriul, al cărui preşedinte va fi Lucian Ionică, directorul TVR Timişoara, va avea dificila misiune de a decide câştigătorii celor 18 premii, printre care cel mai bun reportaj de ştiri, cea mai bună creaţie multimedia şi chiar cel mai bun videoclip electoral. Organizatorii mai promit workshop-uri şi chiar un training pentru toţi cei interesaţi. Aşadar, între 21 şi 28 august sunteţi invitaţi să lăsaţi deoparte telecomanda şi să veniţi la SIMFEST!

Corina ALBOTA

A treia ediţie a SIMFEST va fi organizată în acest an la Târgu Mureş, la sfârşitul lunii august. Festivalul Televiziunilor Locale şi Producătorilor Independenţi este

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer, în continuarea Summitului găzduit la Londra în data

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 56 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°