- Social - nr. 134 / 11 Iulie, 2005 - opinii ale psihiatrilor dr. Mihai Ardelean si dr. Radu Suciu - Una dintre functiile sociale cele mai importante care rezulta din conduitele umane este functia terapeutica. Aceasta consta in ajutorul acordat de indivizi semenilor lor bolnavi, prin mijloace oferite de cunostintele acumulate in timp, in cadrul unor actiuni specifice. De-a lungul timpului, actiunile terapeutice ale oamenilor s-au constituit intr-o practica a vindecarii, care a folosit la inceput metode arhaice, empirice, magice, iar mai tarziu metode rationale de cunoastere a cauzelor naturale ale imbolnavirilor in cadrul unei medicini stiintifice. Medicina stiintifica nu a reusit sa gaseasca solutii terapeutice in mod suficient pentru diferitele boli, recurgerea la terapiile non-stiintifice a continuat si continua, si din cauza ca, dupa cum spunea La Bruyere, medicii…promit intotdeauna si cu juraminte ca se va vindeca…acea boala fata de care stiinta lor esueaza! Deoarece tipurile de personalitate ale medicilor sunt tot atat de diferite precum toate tipologiile posibile, in acest articol ne-a interesat sa urmarim evidentierea anumitor trasaturi constante in personalitatea terapeutilor care au folosit terapii paralele cu cele ale medicinei stiintifice, dupa date consemnate in lucrari de istoria medicinii. Criteriul de selectionare a terapiilor non-stiintifice a fost instrumentarea acestora cu ajutorul unor tehnici oculte, magice si de provocare a extazului. Inceputurile medicinii sunt in corelatie cu figura magului, vraciului si a preotului, suprapusa cu cea a vindecatorului. Un astfel de vindecator a carui existenta este atestata din timpuri stravechi, regasindu-se si in perioada contemporana, este samanul. Existenta samanilor a fost consemnata in zonele arctice si subarctice ale Asiei, acestia fiind considerati de unii savanti bolnavi de isterie sau de epilepsie.