Bilantul final al victimelor atentatelor din 7 iulie de la Londra, care va fi dat publicitatii marti de Scotland Yard, va depasi 50 de morti - a declarat ieri ministrul britanic de Interne, Charles Clarke, relateaza AFP. Si aceasta deoarece, ieri, in subteran, printre fiarele contorsionate ale vagoanelor explodate se mai aflau corpurile a circa 20 de persoane (potrivit "Mirror"), 25 de persoane sunt inca date disparute, iar dintre cei aproximativ 700 de raniti 22 sunt intr-o stare foarte grava. Pe de alta parte, Scotland Yard a afirmat ca atentatele au fost executate intr-un mod cvasimilitar, cele trei bombe de la metrou explodand aproape simultan, in mai putin de un minut. Iar cea de-a patra, din autobuz, la fix o ora mai tarziu. Ceea ce indica folosirea unor dispozitive radiocomandate sau a unor timere. Pista siriana Un sirian considerat unul dintre organizatorii atentatelor de la 11 martie 2004 de la Madrid este suspectat ca a infiintat "celule in asteptare" ale retelei Al Qaeda in Marea Britanie - a relatat presa britanica, citata de AFP. Mustapha Setmariam Nasar, a carui fotografie este prezentata in mai multe ziare, "pare sa fie un personaj important pentru depistarea celor care au amplasat bombele la Londra", scrie "London Times", care citeaza "surse spaniole de securitate". "Sunday Telegraph" avertizeaza insa ca Nasar, in varsta de 47 de ani, nu este decat "unul dintre numerosii suspecti" cautati de politie si de MI5 (serviciile de informatii interne britanice). Pe de alta parte, islamistul britanic de origine marocana Mohammed al-Guerbouzi a dezmintit duminica, la postul de televiziune Al-Jazeera, ca ar fi cautat de politie in legatura cu atentatele de la Londra. O romanca printre victime? Printre persoanele disparute in urma atentatelor de joi, din Londra, s-ar putea afla si Mihaela Otto, un tehnician dentar in varsta de 47 de ani, originara din Roman