Dupa aproximativ o saptamina de cercetari, politistii vrinceni au reusit sa-l identifice pe criminalul batrinului din comuna Pufesti. In urma cercetarilor specifice, dar si pe baza amprentelor lasate in casa, politistii l-au identificat pe criminal ca fiind un tinar in virsta de numai 17 ani, din comuna bacauana Cotofanesti. In urma cu o saptamina, Cosmin S. a intrat in casa peste Gavrila Marta, in virsta de 76 de ani, din Pufesti cu gindul sa ii ia bani. Inca de la gasirea cadavrului, echipa operativa care se ocupa de caz a stabilit ca Gavrila Marta a fost omorit in scop de jaf. Totodata, ancheta a stabilit ca batrinul a fost omorit in casa, prin strangulare cu un cablu electric. Autorul l-a sufocat pe batrin introducindu-i in gura un calus. Dupa ce l-a sugrumat, tinarul a pus cadavrul intr-o plapuma si l-a carat in beciul casei, care a fost acoperit cu clapa, peste care a fost pus si un butoi de patru sute de litri de apa. Cadavrul a fost descoperit intimplator de vecini, care, dupa ce au vazut toata casa ravasita, si-au dat seama ca batrinul patise ceva rau. Pentru a-l depista mai repede pe criminal, anchetatorii au prelevat probe din casa pe care le-au trimis la Institutul de Criminalistica din Bucuresti. Astfel ca, in urma rezultatelor primite, pe baza amprentelor digitale, politistii au reusit sa-l identifice pe criminal. In prezent, acesta este audiat de procurorii vrinceni. Deocamdata, nu se stie pentru ce suma a platit cu viata nefericitul batrin din Pufesti. (D. CHIRIAC, M. IRIMIA) Dupa aproximativ o saptamina de cercetari, politistii vrinceni au reusit sa-l identifice pe criminalul batrinului din comuna Pufesti. In urma cercetarilor specifice, dar si pe baza amprentelor lasate in casa, politistii l-au identificat pe criminal ca fiind un tinar in virsta de numai 17 ani, din comuna bacauana Cotofanesti. In urma cu o saptamina, Cosmin S. a intrat in casa pest