Romanii au fost loviti in moalele verii de greva ceferistilor. Cand aerul incepe sa fiarba si tot romanul cauta sa plece unde-o vedea cu ochii din mizeria si stralucirea oraselor, ceferistii au hotarat sa traga sirena de coada si sa-si cheme camarazii la lupta, adica la greva. O greva ca-n povesti, care a durat peste douazeci de zile, adica ceva mai mult decat prevad cele mai negre scenarii legale.

Motivele grevei? Ca intotdeauna, banii putini. Ceferistii nu inventeaza nimic. De saracie ar trebui sa intre in greva toata societatea romaneasca. Nu doar acarul Paun, ci si dascalii, medicii, poetii. Nu e mai putin adevarat, atunci cand iti ajunge cutitul la os, ai voie sa tipi si sa protestezi.

Si la caile ferate, ca si in alte parti, saracia este o vorba relativa. Conducerea cailor ferate, de pilda, circula cu centura de siguranta a unor salarii de basm. Cat iau ei intr-o luna altii iau in zece. Directorii si alti burtosi de prin Palatul Cfr au considerat ca li se cuvine si ca e o investitie ca-n vremurile bune. Li s-a spus de atatea ori sa investeasca in oameni. In oameni, nu in directori. Asta in vreme ce garniturile de calatori seamana tot mai mult cu un lant de tomberoane cu vagon restaurant la mijloc. Trenurile sunt invechite si nu pot circula decat pe rute romanesti, iar glasul rotilor de tren a tocit calea ferata pana la terasament. Pretul la bilete a crescut odata cu distanta pana la standardele europene. Cu toata saracia, acum cativa ani, fostul ministru al transporturilor facea investitii in publicitate, televiziune si case de vacanta. Toate dau bine la imagine, fac lenea mai placuta. Aceste investitii au subventionat ani in sir o greva de care nu s-a plans nimeni, greva directorilor. Acestia au mancat linistit o paine alba in care nu s-a amestecat nimic din zgura cazanelor de locomotiva. Sumele, astronomice, n-ar fi ajuns sa astupe gaurile di